AMALIA CRIŞAN: GRAFICĂ/ DESEN/ GRAVURĂ

Afis Amalia Crisan 121 x 96 cm muzeuMuzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul astăzi, 15 ianuarie 2016, cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii Române, la vernisajul expoziţiei AMALIA CRIŞAN: GRAFICĂ/ DESEN/ GRAVURĂ Vernisajul va avea loc la ora 17, în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 15-31 ianuarie 2016.

Tînără speranţă a picturii clujene, Amalia Crişan s-a născut la 1 decembrie 2001. După debutul expoziţional realizat în toamna anului 2010, la Bastionul Croitorilor, Amalia Crişan a reuşit să acumuleze o experienţă expoziţională de invidiat. O a doua expoziţie personală, de o remarcabilă ţinută, cuprinzînd 56 de lucrări, a fost realizată la Casino, în anul 2013. În ultimii ani, lucrările tinerei artiste au fost prezente în expoziţiile itinerante realizate sub genericul „Clujul – oraşul comoară”, organizate de Şcoala de Arte „Tudor Jarda” în mai multe oraşe din România şi din Republica Moldova. Aflată în pregătire de mai bine de un an, expoziţia de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei reuneşte 38 de lucrări de grafică, desen şi gravură, ilustrînd marea disponibilitate a tinerei artistei de a aborda noi forme de expresie. Pentru că Ziua Naţională a Culturii Române este ziua lui Eminescu, Amalia Crişan a călătorit la Iaşi, pentru a se împărtăşi din filonul poetic al locurilor frecventate de Poetul Naţional, de la Teiul lui Eminescu la Bojdeuca lui Creangă. Aceste experienţe artistice se reflectă plenar în expoziţia de la Muzeul Etnografic. O artistă remarcabilă în maturitatea sa adolescentină, Amalia Crişan aduce în sălile Muzeului Etnografic al Transilvaniei lumina încîntătoare şi prospeţimea desăvîrşită a tinerei care a început să exploreze arta din primii ani de viaţă şi care nu ezită să abordeze domenii artistice dintre cele mai diferite – se spune, între altele, într-un comunicat al organizatorilor, remis presei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.