Am votat cu boții. Tot ei vor plăti salariile și pensiile?

3.800.000 de pensionari au beneficat de o majorare împovărătoare pentru bugetul statului în septembrie. Dar pensiile nu au crescut egal, gelozia socială s-a înstăpânit, la fel și frigul, iar vârstnicii nu au mai prea mers la vot.

1.300.000 de bugetari au beneficiat în ultimii ani de măriri salariale peste rata inflației, ca mai nicăieri în lume. Dar creșterile nu au fost egale, timpii liberi petrecuți pe rețelele sociale nu s-au diminuat astfel că, inclusiv bugetarii de caviar au considerat că e cool să nu mergi la vot sau, dacă mergi, să votezi contra propriilor interese.

1200 de primari de la PNL și încă și mai mulți de la PSD au refuzat să cheltuie bani sau favoruri pentru a-și mobiliza alegătorii, primii pentru că se știau călare pe un cal mort, ceilalți pentru că erau conduși de un armăsar atât de plin de sine încât le-a transmis că are destule voturi de dat și la alții.

Participarea la vot în număr mare a celor care nu au nimic de pierdut și indiferența celorlalți față de riscul de a pierde ceea ce cred că e un dat a creat condițiile acestei revoluții: amândoi adulții politici sunt pe cale să fie scoși din încăpere.

Privim un sfârșit de epocă, când cele două partide care au construit democrația românească au fost vaporizate de doi candidați ai rețelelor, unul care este atât de puțin cunoscut încât ar putea fi foarte bine doar un bot pe TikTok și o alta care, pentru că reprezintă un rău mai mic, este etichetată cu blândețe în presa internațională drept novice.

Să nu ne iluzionăm că vidul lăsat de absența celor două partide tradiționale va fi umplut imediat cu ceva mai bun. O victorie a domnului Georgescu și un bonus dat partidei suveraniste înseamnă , la moștenirea lăsată de destrăbălarea bugetară a guvernului actual, pensiile și salariile nu vor mai putea fi plătite decât, eventual o lună-două, cu bani împrumutați din Rusia sau din China. Nu va fi o victoriei a suveranității naționale, ci un transfer de dependență către niște patroni politici și financiari infinit mai răi.

Există desigur și posibilitatea ca țara să rămână conecta cu politicienii și cu băncile occidentale, asta dacă va câștiga doamna Lasconi. Partidul său va beneficia de avantajul oferit câștigătorului, dar tot îi va fi extrem de greu să formeze o majoritate guvernamentală, chiar și cu un PNL revigorat parțial de noua echipă de conducere. Vedem deja că s-au ridicat în stradă mișcări caricaturale de gen antifa în sprijinul domniei sale și că, pătrunsă de o credință mesianică, (probabil pe bună dreptate după o astfel de ascensiune miraculoasă), doamna Lasconi este tentată să se așeze în fruntea unei revoluții a binelui împotriva răului. Or, astfel de revoluții pot oricând să o ia razna și, mai ales, nu plătesc salarii și pensii.

Cu o situație politică și economică atât de fragilă, România se apropie de modelul bulgăresc de instabilitate, ceea ce ar putea fi până la urmă maximum ce mai poate fi atins. În scurt timp, în iarna care se va așterne, pesemne că mulți români vor regreta dispariția paltonului de securitate socială existent sub președinția lui Klaus Iohannis. Dânsului nu-i va fi oricum de folos acolo, pe plajele din Miami.

Caius CHIOREAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut