Am fost şi-om fi! – proşti

Ilie CĂLIAN

Vasăzică, oamenii ăia, care ar fi, oarecum demni de a discuta cu Tökés László despre ordinul Naţional “Steaua României”, nu sînt atît de demni, încît pastorul reformat Tökés să stea de vorbă cu ei. Altfel spus, “ăştia”, care au aceeaşi decoraţie ca şi el, sînt nişte nimeni, cu care marele “erou al revoluţiei române” nu se poate umili ca să stea de vorbă cu ei. El îşi trimite un avocat – celebru pentru felul cum a “scos” din patrimoniul statului român o serie de bunuri patrimoniale, trecîndu-le ba în folosul unor persoane sau fundaţii ungare, ba cumva “pe lîngă”, în aşa fel încît să poată fi păcălite imbecilele autorităţi române – deopotrivă inculte şi cumpărate în te miri ce fel. Iar acest avocat Kincses Elöd, zice că tot ce spun companionii de decoraţie e aiurea: ar fi fost vorba de o greşeală de traducere.

Adică, zice Kincses Elöd, nu ar fi vorba, Doamne fereşte!, de intenţia de folosi termenul şi practica de tip colonialist, “de tristă amintire”, a imperiilor coloniale, care instituiau protectorate prin Asia şi Africa. Noi, cică, am fi înţeles greşit, din cauza traducerii. Desigur, nu este  prima oară cînd fruntaşi ai iredentismului maghiar/ ungar se folosesc de această scuză: cică, tălmacii români ar fi nişte cretini, care nu cunosc limba maghiară. Zice acelaşi avocat al lui Tökés că nu ar fi vorba de un protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei, ci despre un protectorat comun – şi al României, şi al Ungariei. Acesta este sensul real, dincolo de formularea confuză – intenţionat! – a avocatului Kincses Elöd (evident, mai inteligent şi mai competent decît avocaţii români ardeleni, care se bat cu cărămida- n piept în legătură şi cu profesionalismul, dar şi cu patriotismul lor). Pe scurt: Transilvania să iasă de sub suveranitatea României.

Desigur, pe un om ca mine şi, probabil, ca mulţi oameni cu minimă cultură generală, argumentele lui Kincses Elöd mă fac să rîd ştiinţifico-juridic. Numai că, după ce mă gîndesc la contextul politic, mă îngrijorez: încep să fac o mică şi “lejeră” contabilitate atacurilor hungariste la adresa integrităţii teritoriale şi suveranităţii României, mai ales în anii preşedinţiei lui Băsescu, şi constat că aceste nu numai că s-au înmulţit dar, pe de o parte, au fost preluate de reprezentanţi oficiali ai Ungariei – premierul, vicepremierul, preşedintele Parlamentului ş.a. -, iar, pe de altă parte, preşedintele României, Traian Băsescu, s-a pupat în bot cu cei mai înverşunaţi duşmani ai României, care i-au şi spus pe faţă – României şi preşedintelui ei – că doresc destrămarea statală a României. Iar acest trădător de ţară, Traian Băsescu, n-a făcut nimic din ceea ce Constituţia l-ar fi obligat să facă.

Însă, în ultimă instanţă, nu persoana lui Băsescu mă îngrijorează. Nici măcar “intelectualii” cei “jmecheri” care ziceau că n-o să poată Ungaria să ia-n spate pămîntul Transilvaniei şi să-l transporte în Panonia. Evident, nu! Dar o modificare de graniţă s-a mai făcut, nu chiar demult, iar o parte dintre actualii români sîntem născuţi în Vechiul Regat tocmai din faptul că părinţii noştri au fost obligaţi de administraţia Ungariei să se refugieze în România Mică. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că n-am auzit nici un regret exprimat public de către românii care, în iunie 1989, au semnat, împreună unii “intelectuali” unui anume “forum” ungar/ maghiar de pretutindeni într-un “spaţiu complementar” între România şi Ungaria – adică exact ceea ce a cerut Tökés şi vrea să explice “subtil” avocatul său: dreptul Ungariei de a interveni în conducerea Transilvaniei, iar după  aceea – “autonomia”, pînă la alipirea de Ungaria. Nu cumva, atunci cînd “revoluţionarii” din Timişoara, cereau autonomia şi separarea Banatului de România, era aceeaşi manevră, în frunte cu acelaşi “erou al revoluţiei române”?! Doamne, cît de proşti am fost! Şi vom mai fi! Şi vom continua să avem cea mai mare producţie mondială de cozi de topor.