Alimente recomandate pe timp de caniculă

Hidratarea este esenţială pe timp de caniculă, dar nu este suficientă sticla de apă purtată peste tot, ci şi alimentele contribuie la confortul hidric, scrie maxisciences.com.

În cursul zilei, un om pierde între 2 şi 2,5 litri de apă prin transpiraţie, necesităţile fiziologice şi respiraţie. Ştiind că hidratarea este un element fundamental al stării de bine, experţii apreciază că necesarul de apă pentru un adult este de cel puţin 1,5 litri. Însă vara şi canicula fac să crească mult aceste nevoi, aşa încît este necesară o hidratare mai Caniculasubstanţială. Singura soluţie nu este însă băutul de pahare de apă unul după altul, ci şi unele alimente, bogate în apă şi fibre. Cele mai bogate în apă sînt fructele şi legumele, cu un conţinut de apă între 80 şi 95%. Dintre legume, cei mai “burduşiţi” cu apă sînt castraveţii, cu 97%, urmaţi de salată – 95%, roşii şi dovlecei – 94%. În privinţa fructelor, campioanele sînt cele cu zeamă – pepenii verzi şi cei galbeni (91%), citricele (85%). Pot hidrata şi fructele mai dulci, caisele şi merele conţinînd 86% şi, respectiv, 85% apă. Nucile, avocado, curmalele sînt mai bogate în calorii şi conţin mai puţină apă. Nu este indicată eliminarea lor din alimentaţie pentru că furnizează zaharurile lente, utile pentru efort.

Oricare ar fi forma în care se consumă, proaspete sau pregătite, fructele şi legumele sînt aliaţi nepreţuiţi pe caniculă. Fierberea lor scade totuşi conţinutul de apă, aşa încît se recomandă, pe cît posibil, consumul fructelor şi legumelor în stare crudă. Potrivit specialiştilor, şi laptele este o soluţie bună de hidratare, conţinînd între 80 şi 91% apă (chiar mai mult în laptele degresat). Pe listă mai figurează iaurturile degresate (88%) şi brînzeturile albe (0% materii grase şi 86% apă), hidratarea asigurîndu-se şi mîncînd. De reţinut că iaurturile de băut conţin „doar” 79% apă. Dintre brînzeturile proaspete, ricotta are cel mai mare conţinut de apă (72,7%). Se recomandă totuşi alegerea unor brînzeturi care să nu fie prea bogate în grăsimi.

Dintre celelalte alimente, peştele conţine o cantitate însemnată de apă, de la 65 la 80%, iar carnea, între 50% şi 70%. Totul depinde de modul de preparare, iar senzaţia de hidratare nu este la fel de evidentă ca în cazul celorlalte alimente. Hidratarea prin proteine se poate realiza cu ouă, un ou crud conţinînd 75% apă.

În niciun caz nu trebuie să se uite consumul de apă. Băuturile gazoase şi celelalte sucuri (care nu sînt proaspete) fac plăcere, fără să hidrateze suficient, aşa încît se recomandă evitarea lor în beneficiul apei plate. Nici îngheţata, atît de tentantă pe căldură, nu excelează în privinţa hidratării, încheie maxisciences.com.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.