Alergie la prostie

RADU VIDA

Zice că există un Regulament: 432/2012. Care zice. Obligă. Şi, bineînţeles reglementează. Ai noştri dau vina pe UE. Iar nouă nu ne rămîne decît să-i credem. Că, de, UE e departe de noi, sau, mai bine zis, noi sîntem la marginea civilizaţiei. Da’ maimuţărim tot. Şi iese o hlizeală…

S-a anunţat că se schimbă etichetele. Şi spun „s-a anunţat” pentru că nu a făcut-o un for anume, ci Romalimenta. Un fel de două feluri, în spatele căreia se ascund, bineînţeles, tot felul de tăietori de frunze la cîinii vegetarieni. Şi florari carnivori.

Etichetele alimentelor vor avea litere lizibile (să le vadă tot chiorul) şi propoziţii de o rară inteligenţă (pentru tot prostul). Valoare energetică, conţinut de grăsimi, acizi graşi saturaţi de nesătule ce sînt, glucide (?), proteine, zaharuri şi sare. Astea într-o primă fază. Că, zice, acţiunea durează pînă în 2016, cînd sălile de lectură ale supermarketurilor se vor umple de oameni care citesc, oameni care întreabă şi alţi oameni care răspund. Un fel de nutriţionişti, da’ mai mici, care îţi recomandă să bei cîte un pahar de vin pe zi, cînd de fapt, tu nu simţi nevoia asta decît… o singură dată pe săptămînă. Şi alte asemenea.

Şi restaurantele vor arbora berna şi vor spune „lectură plăcută!” în loc de „poftă bună!” Bucătarii vor fi chimişti, şefii de sală – consultanţi, iar chelnerii vor purta pe spatele hainelor de stradă (că uniformele sînt detestate) fragmente de tabela lui Mendeleev, combinaţii de permutări şi aranjamente de cîrnaţi cu CH2SO4, legat de catena care este. Să ştie omu’ ce mănîncă! Şi ce vomează!
Dar, să recunoaştem, lumea va fi mult mai fericită cînd se vor scoate în evidenţă alergenii. Adică orice. Pentru că alergici putem deveni de la clorofila din salata chinezească, carotenul din morcovul afgan sau păducelul din ceaiul cu acelaşi renume. Şi pronume: Ceylon.

Vorba lui dom’ Pupăză de la organizaţia Maitre d’Hotel România: „S-a dus dracu’ negoţul!”
Procesul acesta de re-etichetare a tot ce mişcă sau nu mişcă în alimentaţia publică poartă germenii lui Kafka în sînge. Şi cei a lui Louis de Funès în urină. Sigur: e nevoie de o informare a cumpărătorului. Şi… hai să fim de acord şi cu luminarea celui care merge, în fapt de dimineaţă, să se dreagă cu o ciorbă de potroace. Dar, care client al magazinului din colţ simte nevoia să afle cîte calorii are berea pe care o cumpără la repezeală să-şi adape prietenii însetaţi? Ce gospodină vrea să ştie ce se află în adîncimea introspectivă dintr-o ţelină şi o gulie. Şi care cumpărător grăbit va consulta cifrele bilibistrocizante care indică starea proteinei la tandem cu zaharicalele din sarea acidă şi baza ne ?

Evident că lumea e cu fundul în sus. Sau capul în jos. Păi, nu era mai uşor să-i strîngă de ce organe vreţi dumneavoastră pe producători?! Şi să-i oblige să apară pe piaţă numai cu alimente sănătoase?! (Asta, în cazul în care există aşa ceva!). Treaba ar fi mers repede: o spînzurătoare pentru cei care fac coloranţi, o ghilotină pentru producătorii de aditivo – „E”- uri şi ştreang pentru crîşmarii care îmbunătăţesc gradele din ţuiculiţă cu găinaţ de pasăre măiastră. Aşa, vom afla că sîntem alergici şi vom mînca vax albina cu perje. Nemernicii ne vor înghesui în sacoşe tot mîncare nesănătoasă, iar crîşmarii vor experimenta şi acidul boric în coctailul exotic.
Păcat!