Alegerile pentru şefia CJ Cluj – încă incerte

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj sînt incerte. Pînă acum nu a fost avansată o dată cu privire la organizarea scrutinului pentru ocuparea acestui post iar unele voci susţin că e posibil să nu se mai organizeze alegeri pînă în iunie 2016 cînd vor fi organizate alegeri locale în întreaga ţară.

Problema funcţiei vacante de preşedinte de consiliu judeţean de la Cluj a stîrnit reacţia PNL. Liberalii solicită CJ-Cluj-07Guvernului să respecte legea şi să organizeze alegeri în toate unităţile administrativ-teritoriale în care funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean şi primar sînt vacante. PNL acuză Executivul că încalcă legea, blocînd organizarea de alegeri parţiale pentru funcţiile rămase vacante.

“Premierul Victor Ponta şi ministrul Administraţiei şi de Interne, Gabriel Oprea, sînt în mod direct responsabili de instabilitatea existentă la nivelul judeţelor şi municipiilor rămase fără conducere legitimă”, se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii îl acuză pe Ponta că ignoră legea în cazul CJ Cluj, precizînd că termenul legal de 90 de zile pentru stabilirea datei alegerilor parţiale a fost depăşit. “Au trecut mai mult de trei luni de zile de cînd autorităţile au luat act de demisia lui Horea Uioreanu de la şefia CJ, însă pînă în prezent Guvernul a refuzat să emită Ordonanţa de Urgenţă care să stabilească data alegerilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Deşi emiterea Ordonanţelor de Urgenţă pe bandă rulantă este practică uzuală a Guvernului Ponta, premierul ignoră prevederile legale, nu îşi exercită atribuţiile şi acţionează în aceeaşi manieră cu care ne-a obişnuit împotriva cetăţenilor”, se precizează în comunicat. Liberalii susţin că situaţii similare se regăsesc şi la nivelul Consiliilor Judeţene şi primăriilor din Brăila, Vîlcea, Neamţ şi Dîmboviţa.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan susţine că problema organizării alegerilor pentru şefia CJ Cluj ţine strict de Guvern, precizînd că mai mult ca sigur acest scrutin va avea loc în această primăvară. La rîndul său, prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan a declarat pentru Făclia că Guvernul urmează să stabilească o dată la care vor fi organizate alegeri pentru toate funcţiile vacante de preşedinte de consiliu judeţean şi primar. Vuşcan a menţionat că nu se pot organiza în fiecare lună alegeri locale, arătînd că amînarea scrutinului de la Cluj s-a făcut pentru a se rezolva deodată toate situaţiile din ţară. Alte voci susţin, în schimb, că alegerile parţiale la şefia CJ Cluj nu vor mai avea loc, urmînd ca postul să fie ocupat doar în urma scrutinului din iunie 2016.

Între timp, partidele politice clujene caută soluţii pentru eventuala confruntare electorală din acest an pentru şefia CJ Cluj. PSD analizează care dintre membri ar fi cel mai potrivit să intre în cursă. Printre numele vehiculate ar fi cel al consilierului judeţean Dan Canta şi cel al senatorului Alexandru Cordoş. O altă variantă ar fi deputatul Cornel Itu, şeful PSD Dej. Nu este exclusă nici varianta cu actualul vicepreşedinte al CJ Cluj, Ioan Oleleu. Alte surse susţin însă că cel mai potrivit candidat ar fi Ioan Rus, care în prezent deţine funcţia de ministru al Transporturilor. Rus s-a mai aflat în fruntea CJ Cluj şi deţine o foarte mare experienţă atît în zona administraţiei locale cît şi centrale. După ‘90, Rus a deţinut funcţia de prefect de Cluj, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, ministru de Interne în perioada 2000-2004, iar de anul trecut deţine funcţia de ministru al Transporturilor.

Dacă la PSD încă nu s-a conturat un nume cu care să se intre în bătălia electorală, pentru PNL lucrurile par a fi ceva mai simple. Aici sînt două nume: cel al consilierului judeţean Mihai Seplecan şi cel al senatorului Alin Tişe. Cei din vechiul PNL vor însă să-l impună cu orice preţ pe Mihai Seplecan, considerînd că funcţia li se cuvine, dat fiind faptul ca Uioreanu era de la PNL. Foştii democrat liberali vor însă să-l plaseze în cursă pe Alin Tişe, dat fiind faptul că acesta a mai deţinut această funcţie în 2008-2012.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.