Alegeri în Bavaria: Majoritate absolută pentru conservatorii Angelei Merkel

Conservatorii cancelarului Angela Merkel au cîştigat, duminică, majoritatea absolută în scrutinul regional din Bavaria, cu o săptămînă înainte de alegerile legislative la nivel federal, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Aliatul liberal al conservatorilor, FDP, nu a reuşit să treacă însă de pragul electoral de 5%, pentru a intra în parlamentul regional, conform sondajelor comunicate de televiziunile publice. Uniunea Creştin-Socială (CSU), aripa bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), era creditată cu 49% din voturi la ora 16,00 GMT, ceea ce înseamnă cu 5,6 procente mai mult decît la ultimele alegeri din 2008 din Bavaria. Social-democraţii (SPD) obţin 20,5%-21%, în creştere cu aproximativ două procente, iar Verzii – 8,5%, în scădere uşoară. Aliatul liberal al conservatorilor, atît la nivel regional cît şi la nivel federal, nu obţine decît 3% din sufragii, o cădere cu cinci procente, după cum arată primele estimări anunţate de canalele publice ARD şi ZDF şi preluate de AFP.

Conservatorii bavarezi, la putere de 56 de ani, recîştigă astfel majoritatea absolută în parlamentul regional pe care au pierdut-o în 2008, ceea ce i-a forţat să guverneze cu liberalii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.