Alegători şi aleşi

RADU VIDA

radu vidaŢăcăneala e de mai multe feluri, spunea un contemporan. Şi, uitîndu-mă la culoarele puterii, nu pot decît să-i dau dreptate. Numai că, imediat, trebuie să adaug: nu ei sînt de vină!  Cei care s-au înhămat la a face politică au ştiut bine ce şi cum. Mai puţin cei care, cu gura căscată, ascultă la ceea ce spun pezevenchii. Şi cu toate astea…

Au trecut deja 23 de ani de cînd avem voie să ne hotărîm singuri soarta. Cînd, mergînd la urne, putem să facem în aşa fel încît să ne fie ceva mai bine. Dar, după zilele eclatane ale începutului, cînd ni se părea că libertatea umblă în pielea goală şi abia aşteaptă să facă sex sălbatec cu noi, tot românul a căzut în blidul cu melancolie blegoasă. Şi 1) pur şi simplu nu s-a dus la vot, preferînd minutului de adevăr un grătar din ceafă de porc şi o bere la rece. Sfidînd, astfel, tot: pe sine, pe alţii. Un fel de „nemeşug” prost înţeles, de boierie fără substanţă s-a instalat în sufletul iobagului, trezit, în dimineaţa de 23 decembrie ’89, mai mare decît groful, paharnicul, vistiernicul şi judele de altădată. Gol pe dinăuntru, dar plin de el însuşi. Cum adică, să se ducă el, îngîmfatul, să-i voteze pe ţărănoii care vor la căldurică? Iar 2), al doilea tip de alegător este cel care, visceral, pune ştampila pe… chipul şi asemănarea lui. Adică, trimite în Parlament pe unul ca el. Da’ mai şmecher! Să le arate lor, zice. Există însă, între cei doi, un numitor comun, mai tare decît toate X pătratele din ari’metica superioară. Nici unul, nici celălalt n-ar recunoaşte, nici picuraţi, că-s grămadă şi că au „ales”… numărul necîştigător. Ba, mai mult,  în momentul în care îşi dau seama că nu pot să trimită după „alesul inimii din For” şi făraşul pentru a fi măturat de unde nu-i este locul, mîrîie. Strigă şi se lamentează, că politicienii sînt aşa, şi pe dincolo…

Dacă indiferenţa şi nepăsarea, dublate de ştampilarea semenului întru matrapazlîcuri au adus o ciudată faună, se cheamă că noi sîntem de vină! Iar, în această situaţie, nu putem, nu avem dreptul, să  ne revoltăm. Pentru că noi am făcut-o. Şi, spune ţîpuritura, se numeşte lucru manual.

N-am arătat şi nu arăt cu degetul  spre cei care l-au votat pe unul sau altul. Dar, daţi-mi voie să mă crăcănez prin minunare, cînd unul care, sută la sută l-a ales pe altul anume dintre cei care fac valuri pe Dealul Mitropoliei, şi nu recunoaşte nimic mă apucă fandasiile! Toţi se oripilează şi se autoindignează cînd vine vorba despre un Cernea, Macovei, Eba, ca să nu mai vorbesc de Becali, Tokes, Barbu şi încă mulţi, mulţi alţii. Pe cine caută ei în cele legislative? Şi cine şi-a murdărit mîna să-i trimită acolo de unde nouă, amărăştenilor, ne fac tot ce-i mai rău? Ar recunoaşte cineva? Nu cred. Haideţi s-o luăm altfel: cum poate preşedintele să desemneze urmaş la Cotroceni pe Monica Macovei? Cel care aşteaptă să fie bunic pentru urmaşul)a lu ’Elena Băsescu. Dar cine i-a votat? Şi cum de au ajuns să ne facă păpucii cu magiun? Întrebările ar putea continua cu nesimţirea care-l ţine în braţe pe  Cernea cel Vestit. Că o dai pe din doaselea, nu-i bai, că-i la modă, da’ să împuţi relaţiile internaţionale ale României mergînd pe banii alegătorilor în locuri neagreate? Să te behăi slinos şi să nu vezi că reflexia oglinzii spune clar: asta nu-i făţărie de beizadea şi nici slugă la mînăstire!

Urmează europarlamentarele şi, credeţi-mă, situaţia va fi exact la fel. Cei buni nu se bagă, ceilalţi ba şi-au schimbat părul da’ năravul ba, or sau, dacă nu vă supăraţi, s-au făcut independenţi, depinzînd de scaunele puterii ca musca de… ştiţi dumneavoastră. Aşa zic democrat şi liberalii că printre fruntaşi va fi şi Dragă Stolo, şi procuror Macovei. Ăia de la Bruxelles abia aşteaptă să ne poată pune la zid. Asta pînă la alegerile noastre, cînd vom uita de bunele maniere, ne vom linge pe bot tot de un grătar-ceafă şi una berică cu gheaţă. Sau vom vota: ‘’neicuşor, tu nu uita) asta este ţara ta!’’

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.