Albumele ‘Tribuna’

Eleganţă şi rafinament în ‘Biserici clujene’

Coordonat de prof. dr. Nicolae Sabău – autori Nicolae Sabău, Radu Preda, Adrian Popescu, Mihaly Melinda, Kovacs Zsolt, Weisz Attila, Alexandru Costin; fotografii Ioana Socaciu, Szabo Tamas, Ştefan Socaciu; coordonator artistic Ştefan Socaciu; coordonator tehnic Nicolae Sucală Cuc; traducători Kovacs Eszter, Ana Maria Duşa, Linzmayer – albumul ‘Biserici clujene’ merită toate aprecierile. Le merită din plin atîta timp cît este vorba despre un album de o eleganţă aparte, editat în condiţii tehnice deosebite, de un album util sub raportul informaţiilor oferite, de un album reprezentativ sub raportul scriiturii şi al ilustraţiilor. Şi fiecare calitate mai sus amintită trebuie luată în discuţie. Fiecare pagină trebuie citită cu mare atenţie. Fiecare ilustraţie – portaluri, interioare, frize, altare, abside, coronamente, jilţuri, turle, uşi, ancadramente, iconostase, cărţi bisericeşti, amvoane, orgi, blazoane, turnuri, monumente funerare, ferestre, feronerii, icoane, statui, picturi, bănci, capele, vitralii, fresce, … – deschide o fereastră nouă de istorie a religiilor. Albumul în sine este unul al istoriei evoluţiei cultelor religioase în Cluj în datele lor esenţiale (apariţie, dezvoltare, evoluţie în timp), al bisericilor de la anul ctitoririi pînă în prezent (arhitectură, stiluri, ctitori, modificări suferite în timp, materiale de construcţii, …), o istorie a bisericilor şi a regimurilor politice (citez din introducerea prof. dr. Nicolae Sabău, “De-a lungul istoriei sale bimilenare, Biserica a trăit în sînul unor regimuri politice foarte diferite (teocraţia bizantină, creştinătatea medievală şi epoca secularizării moderne). Inserţia sa socială şi politică nu a fost întotdeauna uşoară. Prin bună înţelegere sau prin forţă, chipul Bisericii a fost marcat de contextul social înconjurător. Însă fizionomia acestui chip a fost conturată, la propriu, prin contribuţia artelor plastice, care-l înfrumuseţează şi înnobilează”; pagina 9), o istorie a artei plastice religioase (picturi, statui, vitralii, …), o istorie a ierarhilor, a scrierilor religioase, o istorie a diferenţelor Est – Vest, informaţii multe, corecte, utile. Un efort colectiv materializat excelent, care face ca Biserici clujene să devină cartea cu mari şanse la orice premiu naţional de profil, carte eveniment în momentul de faţă.

Şi acest efort colectiv se materializează în capitolele “Bisericile ortodoxe ale Clujului : recuperări, fracturi, înnoiri” de Radu Preda (‘Europa de Est sau memoria estetică a istorie’, ‘Ortodoxia clujeană sau căutarea identităţii vizuale’, ‘Manifestul teologic de la biserica ortodoxă Schimbarea la Faţă’; vă ofer un singur citat, “Neavînd dreptul de a-şi construi biserici şi case în interiorul cetăţii, românii ortodocşi ai Clujului premodern şi pînă la început de secol XX, au putut să construiască doar extra muros (…) Instalarea primului episcop ortodox la Cluj, în persoana lui Nicolae Ivan, a făcut necesară construirea unei catedrale, Biserica Sf. Nicolae de pe strada Horea, construită în doar cîteva luni ale anului 1932…”), “Bisericile greco – catolice” de Adrian Popescu (“Statisticile indicau în anul 1930 o cifră de 31% pentru greco – catolicii din Transilvania şi de 42, 7 % pentru judeţul Cluj. Desigur, acum avem alte procente. Centrul istoric are cel puţin două monumente de artă barocă, biserica Bob şi catedrala Schimbarea la Faţă, care se cer vizitate, precum şi o construcţie de tip Bauhaus, specifică anilor interbelici, ctitorită de episcopul Iuliu Hossu, în cartierul Iris”), “Bisericile romano – catolice” de Mihaly Melinda, Kovacs Zsolt şi Weisz Attila (‘Biserica parohială romano – catolică Sfîntul Mihail’, ‘Biserica şi mănăstirea franciscană’, ‘Biserica romano – catolică Adormirea Maicii Domnului din Mănpştur (biserica Calvaria)’, ‘Biserica piaristă (fosta bisrciă iezuită)’, ‘Biserica romano – catolică Sf. Apostoli Petru şi Pavel’, ‘Biserica romano – catolică cu hramul Sf. Fecioară a Îndurării (Calea Mănăştur)’, “Bisericile reformate” de Weisz Attila (‘Biserica reformată (calvină) de pe strada Kogălniceanu’, ‘Biserica reformată din Oraşul de Jos (biserica cu două turnuri)’, ‘Biserica reformată din Oraşul de Sus (biserica cu cocoş)’, ‘Biserica reformată din cartierul Grigorescu (biserca Makovecz)’, ‘Biserica reformată de pe strada Horea’), “Biserica evanghelică – luterană” de Kovacs Zsolt (“Ideile Reformei luterane apar în oraşul Cluj începînd din anul 1544, fiind propagate de preotul ales al localităţii, tînărul Kaspar Helth, cel care în perioada studiilor sale la Wittenberg a devenit adeptul noilor idei”), “Biserica unitariană” de Mihaly Melinda “Confesiunea unitariană a apărut în Transilvania în anul 1568, la Cluj, datorită clujeanului Ferenc David. Noua religie a fost acceptată în cadrul Dietei de la Turda din acelaşi an”), “Sinagoga neologă” de Alexandru Costin (“cunoscută sub senumirea de Templul Memorial al Deportaţilor, sinagoga de pe strada Horea nr 21, reprezintă unul din exponenţii artei patrimoniale clujene, prin valoarea istorică şi prin calităţile arhitecturale (…) În prezent, sinagoga neologă este una dintre cele cinci sinagogi rămase în Cluj-Napoca, fiind singura în funcţiune. Monument istoric, actualmente este dedicat memoriei victimelor Holocaustului, purtînd astfel numele de Templul Memorial al Deportaţilor”, pagina 32).

Calitatea ilustraţiilor se regăseşte într-un singur cuvînt şi el spune totul, ARTĂ.

Biserici clujene se recomandă singură. Se citeşte cu interes şi plăcere, este ghidul spiritual perfect, de care avem atîta nevoie. Citind Biserici clujene m-am gîndit la alte două lucrări de referinţă, ambele semnate Mircea Eliade, “Tratat de istoria religiilor” (1949), respectiv “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, 1976 – 1983, două cărţi extrem, extrem de căutate şi dorite. Sînt ferm convins că la fel se va întîmpla şi cu Biserici clujene.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.