Ajutor pentru vârstnicii gherleni

În municipiul Gherla trăiesc mulți bătrâni, unii ducând un trai greu. În ajutorul lor sar fundațiile și bisericile din oraș, care mai aduc o rază de speranță pentru acești oameni nevoiași.

Peste 170 de vârstnici din Gherla și din satele din împrejurimi, rămași singuri și fără prea multe posibilități, sunt în grija Asociației Oastea Domnului din Gherla. La sediul asociației au fost găzduiți și hrăniți refugiați din Ucraina, alungați de la casele lor de război. Toate acestea sunt posibile prin eforturile făcute de asociație, cu sprijinul unor oameni generoși.

Cu ocazia sărbătorilor de Paște a avut loc o campanie de caritate, care și-a propus să adune alimente pentru bunici și refugiați. Zilele trecute, membrii asociației au fost prezenți la căsuța nr. 3 din parcul din centrul municipiului, deschisă pentru donații. Au fost alături de organizatori și membrii echipei de robotică a Liceului Teoretic „Petru Maior”, dar și voluntarii tineri ai asociației, care au ajutat pe partea de promovare și colectare a resurselor. Au fost colectate atât alimente neperisabile de bază (ulei, făină albă, mălai, zahăr, orez etc.), cât și dulciuri (cozonaci, sucuri etc.), dar și donații în bani.

În ultimii ani Asociația Oastea Domnului din Gherla a inițiat și alte acțiuni caritabile, dintre care amintim construirea de case pentru familiile numeroase în localitate și în satele vecine (Nicula, de exemplu). Un gest umanitar pentru care organizatorii merită sincere felicitări.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut