Ajutor de stat de aproape 260 milioane euro pentru investiții în ”energie verde”

Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte pentru obținerea finanțării cu fonduri din PNRR pentru investiții în producția și/sau asamblarea și reciclarea bateriilor, respectiv a celulelor și panourilor fotovoltaice (producție și/sau asamblare și reciclare).

Depunerea de proiecte pe poate face până în 16 martie, ora 17. Bugetul schemei de ajutor de stat se distribuie proiectelor eligibile în ordinea înscrierii acestora, pe principiul primul venit – primul servit.

Sprijinul financiar se acordă pentru investiţii în: * Construirea de noi capacități de producție și/sau asamblarea și reciclarea bateriilor Li-Ion (inclusiv Li-metal, Li-sulfur, Zn, debit, temperatură ridicată), cu condiția ca activitatea de reciclare să fie finanțată conform alin.6 din schema de ajutor, care include orice combinație de activități de: producția de electrozi și/sau componente ale electrozilor și bateriilor, respectiv asamblarea electrozilor în baterii și testarea/condiționarea bateriilor inclusiv activitatea de reciclare * Construirea de noi capacități de producție și/sau asamblarea și reciclarea celulelor și/sau panourilor fotovoltaice, cu condiția ca activitatea de reciclare să fie finanțată conform alin. 6 din schema de ajutor, care include orice combinație de activități de: producție de polisilicon și plachete, respectiv asamblare celule și a module fotovoltaice inclusiv reciclarea panourilor fotovoltaice (sau a elementelor acestora). Investițiile, inclusiv punerea în funcţiune a tuturor capacităților, trebuie finalizate până la finalul trimestrului IV 2025.

Solicitanții eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mijlocii, mici (inclusiv întreprinderi nouînființate) și întreprinderile mari constituite în baza Legii nr. 31/1990 sau constituite în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărei naționalitate o dețin și cu condiția înregistrării la ONRC în România (conform codurilor CAEN eligibile precizate la secțiunea 2.1 din ghid) ale căror proiecte au fost selectate drept câștigătoare în baza procedurii de apel de proiecte, care au înscrise în actul constitutiv activități privind: * Construirea de noi capacităţi de producție și/sau asamblare și reciclare a bateriilor de tip LiIon (inclusiv Li-metal, Li – sulfur, Zn, flow, high temeperature), care include orice combinație a activităților de: a. producție de electrozi și/sau componente ale electrozilor și bateriilor, b. asamblarea electrozilor în baterii și testarea/condiționarea bateriilor, c. reciclarea bateriilor * Construirea de noi capacități de producție și/sau asamblare și reciclare a celulelor sau panourilor fotovoltaice, care include orice combinație a activităților de: a. producție de polisilicon și wafers, b. asamblare de celule si module fotovoltaice, c. reciclare a panourilor fotovoltaice (sau a unor elemente ale acestora).

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 258.700.000 euro. Detalii sunt disponibile la adresa https://energie.gov.ro/category/pnrr/masura-de-investitii-i-4/

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut