Aglomeraţie mare pe pîrtia de schi de la Nicula

Zăpada căzută zilele trecute pe Cîmpia Transilvaniei s-a aşezat în sfîrşit, datorită temperaturilor care au ajuns şi pînă la -7 grade. Astfel, pîrtia de la Nicula, din vecinătatea municipiului Gherla, a fost asaltată de sute de persoane din Gherla şi împrejurimi.

Iubitorii sporturilor de iarnă au ajuns încă de dimineaţa pe pîrtie, ei petrecînd astfel ore de destindere şi  distracţie, acest loc propice pentru practicarea  schiului şi săniuşului fiind şi în atenţia Primăriei comunei Fizeşul Gherlii, de care aparţine satul Nicula (primarul Virgil Mureşan a încurajat totdeauna activităţile sportive din comună, el fiind un mare sufletist şi în acest domeniu).

Amatorii de zăpadă şi-au dat frîu liber plăcerii de a coborî pîrtia pe schiuri, sănii, snowboarduri, saci, în prezenţa celor care se mulţumesc doar să privească şi să se amuze cînd mai are loc cîte un mic „accident”.

 Unii gherleni au ales să meargă pe pîrtie pe jos, alţii cu maşinile, care, parcate apoi pe marginea drumului, s-au întins pe aproape un kilometru, mulţi sosind aici şi din oraşul vecin, Dej. Dacă condiţiile meteorologice vor fi favorabile în continuare practicării sporturilor de iarnă, zona pîrtiei va deveni unul din cele mai căutate locuri de agrement la sfîrşit de săptămînă. Pînă acuma schiorii gherleni mergeau la Cavnic şi  Borşa-Maramureş.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.