Afaceri în creştere în industria românească

Cifra de afaceri din industrie a crescut anul trecut cu 4,7% comparativ cu 2015, datorită majorării cu 5,8% din industria prelucrătoare, care a compensat scăderea cu 27% înregistrată în industria extractivă.

Conform datelor furnizizate de Institutul Național de Statistică, pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor de folosință îndelungată (cu 17,7%), în industria bunurilor de capital (cu 10%), în industria bunurilor de uz curent (cu 6%) și în industria bunurilor intermediare (cu 0,7%). Scăderi au avut loc în industria energetică (cu 10,7%).

În decembrie 2016, comparativ cu luna anterioară, cifra de afaceri din industrie, pe total, a scăzut cu 10,9%, ca urmare a diminuărilor din industria prelucrătoare (cu 11,2%), care nu au putut fi compendsate de majorarea cu 1,5% a cifrei de afaceri din industria extractivă. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi în industria bunurilor de folosință îndelungată (cu 20,5%), în industria bunurilor intermediare (cu 20%), în industria bunurilor de capital (cu 9,7%) și în industria bunurilor de uz curent (cu 2,9%), în timp ce în industria energetică a avut loc o creştere cu 10,5%.

Comenzile noi au contribuit la majorarea cifrei de afaceri

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în 2016, cu 7,3% comparativ cu 2015, majorări fiind înregistrate în industria bunurilor de capital (cu 12,4), în industria bunurilor intermediare (cu 1,8%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 1,2%) şi în industria bunurilor de uz curent (cu 0,3%).
În ultima lună a anului trecut, comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 10,2% faţă de situaţia din decembrie 2015, ca urmare a diminuărilor din industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 27,4%), din industria bunurilor intermediare (cu 18,4%), din industria bunurilor de uz curent (cu 8,2%) şi din industria bunurilor de capital (cu 4,3%).

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.