Afaceri de peste 3 milioane de euro în 2016 pentru Transart

Producătorul clujean de software pentru afaceri Transart a anunţat că încheie anul 2016 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3,1 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de peste 12% a business-ului față de anul precedent.

În cursul anului trecut, compania a „racolat” peste 135 de clienți noi, în principal importatori, comercianți și distribuitori din FMCG, bricolaj, IT, electrocasnice, materiale și echipamente tehnice, dar și o serie de producători locali din carne-lactate-panificație, hrană pentru animale sau industria vinului. Cea mai semnificativă dezvoltare a fost cea a diviziei ERP, care a înregistrat o creștere consistentă a numărului de clienți noi și a realizat spectru larg de upgrade-uri și extinderi ale sistemelor integrate la clienți existenți.

Pilonii pe care s-a bazat această creștere organică a afacerii Transart din 2016 sunt: o echipă de oameni excepționali, o preocupare continuă pentru îmbunătățirea serviciilor noastre și un ritm crescut de extinderi și optimizări funcționale ale aplicațiilor, dar și de livrare a actualizărilor legislative către clienți.” crede Marius Iurian (foto), managing partner Transart.

Compsania Transart este unul dintre principalii furnizori de software pentru afaceri din România, care oferă aplicații mobile pentru vânzări și merchandising. Printre clienţii companiei se numără Unilever South-Central Europe, Molson Coors Central Europe, Mondelez International, A&D Pharma & Mediplus, Heineken România, MARS România, Walmark România, Johnson & Johnson, Reckitt Benckiser România, Strauss România, Kandia Dulce România, Parmalat Italia, Skills In Healthcare România, Danone România sau Unibra (Skol) Rwanda.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.