Adrian Berinde într-un concert-eveniment

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După mai bine de cinci ani de absenţă, Adrian Berinde revine în oraşul său de suflet, Cluj-Napoca, cu un concert-eveniment. Duminică, 6 martie 2016, ora 20, la Urania Palace (str. Horea nr. 4, Cluj-Napoca) va avea loc concertul de lansare a albumului „Atît de bine”, concert ce va marca, totodată, aniversarea a 20 de ani de activitate muzicală a cantautorului Adrian Berinde.

Albumul „Atît de bine” este cel de-al şaptelea semnat Adrian Berinde, din discografia sa mai făcînd parte albumele „Absent” (1995), „Negru de fum” (1996), „Vertical” (1998), „Captiv în inutil” (2001), „Albaştri după ploi” (2003) şi „Azil” (2011), albume pentru care semnează atît versurile, cît şi muzica.

La concertul aniversar din 6 martie, de la Urania Palace, Adrian Berinde va urca pe scenă împreună cu muzicienii trupei Nightlosers, de care îl leagă o îndelungată colaborare şi o veche prietenie: Jimi “EL” Laco (chitară, vioară), Geza Grunzo (piane, claviaturi, sintetizatoare), Lucian Stein (bass) şi Claudiu “NAŞU” Purcarin (tobe). Acestora li se vor adăuga Norbert Covacs (claviaturi, chitară) şi Teodora Calagiu Garofil (backing vocal).

Concertul va fi precedat de vernisajul expoziţiei de fotografie „Africa mea”, cuprinzînd fotografii realizate de Andrei D. Mihalca şi Gianluca D’Amico în decursul ultimilor 10 ani, în timpul expediţiilor ştiinţifice din Africa (Kenya, Coasta de Fildeş, Republica Centrafricană).

Adrian Berinde (n. 1958) a devenit un nume în pictura contemporană în Elveţia, unde a organizat numeroase expoziţii personale şi şi-a reprezentat ţara de adopţie în concursuri internaţionale şi expoziţii de grup. În România este cunoscut mai mult ca muzician decît ca pictor şi ocupă un loc special în peisajul muzical autohton, datorită vocii sale inconfundabile şi a stilului său unic – un mix original de rock, folk şi poezie autentică. A făcut parte din echipa prestigioasei companii Cirque du Soleil (Montreal, Canada) şi a fost directorul artistic al Clubului Prometheus (Bucureşti), unde a coordonat realizarea a sute de manifestări culturale, dintre care două spectacole de teatru în regia sa. A publicat un volum de versuri, intitulat ”Captiv în inutil”, iar în prezent pregăteşte o antologie de poezie ce va purta titlul ”Dumnezeu rîde singur”.

Andrei D. Mihalca şi Gianluca D’Amico sînt medici veterinari şi activează în prezent la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Cei doi fotografi au la activ mai multe expoziţii şi prezentări foto, atît în ţară, cît şi în străinătate, fotografiile lor fiind publicate în prestigioasa revistă National Geographic, dar şi pe coperta mai multor jurnale ştiinţifice. Ambii sînt fani declaraţi Adrian Berinde.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.