Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită de credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici

Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi Adormirea Maicii Domnului, marcînd, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pămîntească la cer.

Sfînta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei.

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Adormirea-Maicii-DomnuluiFecioarei. În conformitate cu Sfînta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, „adormind”, aşa cum indică şi numele sărbătorii.

Apostolii, care erau răspîndiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la neamuri, au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment, fiind cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfîntului Toma. El a ajuns cu cîteva zile mai tîrziu, după ce a fost înmormîntată; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormîntul Maicii Domnului. Atunci, Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormînt. De aceea, Biserica Romano-Catolică preferă să se refere la acest eveniment ca Înălţarea. Ţinînd seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormînt, se consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer.

Se spune că mormîntul Sfintei Fecioare se află în Grădina Ghetsimani din Ierusalim, unde zilnic mii de credincioşi îl vizitează. În susţinerea acestei ipoteze pledează şi prezenţa brîului Fecioarei, ţesut chiar de Ea din păr de cămilă, dat Apostolului Toma, la Ierusalim, apoi la Constantinopol, unde a fost aşezat într-o raclă de aur, în biserica pe care Teodosie al II-lea o construise special în cinstea Sfintei Fecioare. Din acest brîu există astăzi un fragment la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos şi alt fragment la Mănăstirea Panaghia Soumela din Grecia.

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este precedată de 14 zile de post strict, cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), cînd este dezlegare la peşte.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.