Adolescenţii se joacă de-a politica

Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung (FES), din Germania, a iniţiat, cu cîţiva ani în urmă un joc de strategie politică locală. De atunci, a desfăşurat cu succes numeroase asemenea jocuri, în localităţi din Germania, dar şi din Croaţia sau  din Cehia. Din anul 2009 FES a organizat astfel de acţiuni, destinate liceenilor, şi în România. De vineri, 30 septembrie, pînă duminică, 2 octombrie, FES, în colaborare cu Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD), Consiliul local şi Primăria Turda desfăşoară un joc de strategie politică locală la care participă adolescenţi turdeni.
În prima zi de lucru, vineri, 30 septembrie, trainerii FES le-au explicat celor aproximativ 30 de liceeni care au participat la jocul de strategie ce înseamnă politica locală. Apoi, participanţii, împărţiţi în grupări politice (partidul gri, mov, alb etc.) au stabilit ce probleme vor aborda în şedinţa finală. În a doua zi de lucru, consilierii locali implicaţi în desfăşurarea jocului de strategie politică locală (cel puţin unul din partea fiecărui partid) definitivează, împreună cu tinerii, conţinutul proiectelor de hotărîre. Acestea vor fi discutate şi, eventual, aprobate, în cursul şedinţei consiliului local, simulată de elevii participanţi la joc. Această şedinţă va avea loc duminică, 2 octombrie, între orele 10-12, la Sala mare a Primăriei Turda.
În acest joc de strategie tinerii devin reprezentanţi ai comunităţii locale, pregătesc în cadrul grupurilor politice o şedinţă de consiliu local, formulează proiecte de hotărîri, interpelări şi iau decizii. În acest fel, tinerii vor înţelege modul în care se iau deciziile politice la nivel local, se arată într-un comunicat al CRD.
Politicienii au observat dezinteresul tinerei generaţii faţă de politică, iar  tinerii nu văd posibilităţi de a se implica activ în viaţa societăţii. Proiectul Joc de strategie politică locală este o metodă de educaţie politică, ce are drept scop apropierea tinerilor de procesele decizionale de la nivel local. Proiectul îşi propune să contracareze dezinteresul tinerilor faţă de politicieni.
Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.