Aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea fi amînată după martie

Agerpres

Decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea fi amînată după martie 2013, susţin surse diplomatice de la Bruxelles.

Prima reuniune a miniştrilor de interne din ţările membre ale UE în timpul preşedinţiei irlandeze este programată pentru data de 7 martie, iar subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen face parte din agenda preliminară. Acest lucru însă se poate schimba deoarece opoziţia unor ţări precum Olanda rămîne puternică, susţine postul naţional de radio de la Sofia. Potrivit unor diplomaţi din Bruxelles, de această dată de vină ar fi situaţia politică din România.

La sfîrşitul anului trecut, presa bulgară a informat că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu face parte din priorităţile preşedinţiei irlandeze a UE. Subiectul nu a fost menţionat deloc în cadrul conferinţei de presă, de la Bruxelles, la care Irlanda şi-a prezentat priorităţile pentru primele şase luni ale anului 2013 cînd va deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

Ministrul irlandez al afacerilor europene, Lucinda Creighton, a declarat pentru postul naţional de radio de la Sofia că totuşi ţara ei va colabora strîns cu România şi Bulgaria, care sînt două state prietene ale Irlandei. “Din păcate noi nu facem parte din Acordul Schengen, dar în calitatea noastră de ţară care deţine preşedinţia UE, vom ţine, bineînţeles, cont de angajamentele legate de subiect. Sperăm să avem un rezultat pozitiv pentru România şi Bulgaria în timpul preşedinţiei noastre, dar acest lucru va depinde de Consiliu şi încă este prea devreme să facem previziuni”, a spus dna Creighton.

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiu Schengen a fost un obiectiv ratat în anii 2011 şi 2012. Pe 4 decembrie anul trecut, ministrul român de externe Titus Corlăţean a declarat că diplomaţia de la Bucureşti îşi menţine obiectivul ca în luna martie (2013 – n.r.) să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în Schengen, în două etape. “Prima treaptă în martie şi, ulterior, pînă la sfîrşitul anului, cea de a doua treaptă”, a adăugat el, precizînd că din contactele pe care le-a avut cu foarte mulţi colegi europeni “există o înţelegere foarte clară şi o apreciere a efortului pe care, pe fond, România l-a depus”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.