Actriţa Helen Mirren, insultată de un activist pro-palestinian

Poliţia londoneză a anunţat că examinează o înregistrare video ce arată un activist pro-palestinian care o insultă pe actriţa britanică Helen Mirren pe străzile din Londra din cauza sprijinului public acordat de aceasta Israelului, informează AFP.
„Iat-o pe Helen Mirren, o sionistă declarată. Ai spus că Israelul ar trebui să existe pentru totdeauna din cauza Holocaustului”, a declarat autorul înregistrării video, difuzată pe reţelele de socializare, adresându-i-se celebrei actriţe, în vârstă de 80 de ani, care era însoţită de soţul ei, regizorul american Taylor Hackford.

„Era foarte fericită când casele palestinienilor au fost distruse”, a adăugat el. „Eşti o sionistă diabolică”, îi mai spune el, înainte să înceapă să o insulte pe vedeta britanică şi pe soţul ei.

Asociaţia Campaign Against Antisemitism consideră că înregistrarea video este „absolut îngrozitoare”. „Am ajuns într-un punct în care se urlă la personalităţile publice şi acestea sunt insultate pur şi simplu pentru că sunt percepute ca fiind simpatizanţi ai singurul stat evreu din lume”, au scris reprezentanţii asociaţiei pe reţeaua de socializare X.

Helen Mirren, recompensată cu premiul Oscar pentru interpretarea reginei Elisabeta a II-a în filmul „The Queen” (2006), şi-a exprimat în mod public sprijinul faţă de Israel şi a semnat în luna aprilie o scrisoare deschisă pentru a sprijini participarea acestei ţări la concursul Eurovision.

Ea a interpretat-o şi pe Golda Meir, singura femeie care a fost prim-ministru al Israelului, în filmul „Golda” din 2023.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.