Actorul Dorel Vişan împlineşte 85 de ani

Marele actor Dorel Vişan s-a născut la 25 iunie 1937, în satul Tăuşeni, judeţul Cluj. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965), la clasa coordonată de profesorul George Dem. Loghin, lectorul Dem Rădulescu şi asistenta Adriana Piteşteanu.

După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde a desfăşurat o importantă activitate teatrală, interpretând peste 40 de roluri în teatru, de la Moliere la Shakespeare, de la Marivaux la Buchner, conform unui comunicat al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC). Dorel Vişan „a excelat prin forţă şi autenticitate în compunerea unor personaje cărora le place să pozeze în oameni de treabă, simpatici, sociabili, dar ale căror gânduri ascunse sunt disimulate cu grijă”, potrivit „Dicţionarului de cinema”, Editura Univers Enciclopedic apărut în 1997.

Actorul are o bogată filmografie, fiind distribuit în aproximativ 90 de producţii cinematografice româneşti şi internaţionale. A colaborat cu regizori importanţi, printre care: Geo Saizescu, Stere Gulea, Nicolae Corjos, Nicolae Mărgineanu, Sergiu Nicolaescu, Radu Gabrea, Mircea Danieliuc, Marius Th. Barna, Şerban Marinescu. Pentru rolurile interpretate în filme, Dorel Vişan a primit premii importante – Premiul ACIN pentru filmul „Iacob”, 1988; Premiul UCIN pentru „Senatorul melcilor”, 1955 (pentru prestaţia din acest film Dorel Vişan a primit premiul de interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa; Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costineşti (1981); Cel mai bun actor al anului acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru (1987); nominalizare pentru cel mai bun actor la Festivalul european al filmului (1988); Premiul de Excelenţă la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003). În paralel cu activitatea sa artistică de pe scenă şi din filme, a fost şi director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai”.

La 30 mai 2002, a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Activitatea literară este a doua pasiune a actorului Dorel Vişan. A debutat literar cu poezii, în 1995, publicând patru volume de versuri – „De vorbă cu Domnul” (1997), „Vremea cireşelor amare” (1998), „Păcate…” (2000), „Psalmi” (2003). Numele său a fost inclus în antologiile „Poeţi clujeni contemporani” (1997) şi „Un pahar cu lumină. Poeţi contemporani clujeni” (antologie bilingvă româno-maghiară, 2005). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, precizează comunicatul UNATC. A primit la Gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), din februarie 2015, premiul de excelenţă „pentru creaţii remarcabile în domeniul artei şi cinematografiei”. În acelaşi an, în martie, a primit din partea municipalităţii Galaţi, Cheia Oraşului, pentru „prodigioasa activitate culturală, cinematografică şi teatrală din cei peste 50 de ani de carieră”.

La 15 mai 2017, a fost distins cu trofeul celei de-a opta ediţii a festivalului „Serile Filmului Românesc”. Trofeul i-a fost înmânat de directorul festivalului, Andrei Giurgia, în cadrul unui moment aniversar intitulat „Dorel Vişan – Portret de artist. O viaţă închinată frumosului”, desfăşurat la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău. De asemenea, Institutul Cultural Român i-a atribuit cunoscutului actor Premiul pentru întreaga activitate artistică. „Dorel Vişan este, ştim cu toţii, un actor remarcabil, cu o carieră impresionantă şi cu o reputaţie care trece dincolo de graniţele ţării. Premiul oferit de Institutul Cultural Român nu face decât să confirme această prestigioasă carieră artistică”, a afirmat ambasadorul cultural al festivalului, Irina Margareta Nistor, care i-a înmânat acest premiu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut