Activităţi preventive, desfăşurate de poliţiştii clujeni

Activitati-politisti-2Poliţiştii clujeni au participat, alături de specialiştii antidrog şi ceilalţi parteneri,  la activităţile organizate în scopul prezentării riscurilor şi consecinţelor nocive ale consumului şi traficului de stupefiante.

Prin acţiunile desfăşurate marţi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a fost marcată Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri – sărbătorită, la nivelul ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 26 iunie, în fiecare an.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi de prevenire a Activitati-politisti-1consumului de substanţe interzise, participanţilor fiindu-le prezentate principalele riscuri  şi consecinţe. Laboratorul mobil de criminalistică a reprezentat un punct de atracţie pentru elevii de gimnaziu şi liceu, prezenţi la activităţile desfăşurate. De asemeni, participanţii s-au bucurat de demonstraţiile cîinilor dresaţi în vederea descoperirii drogurilor, ori pentru asigurarea intervenţiilor. La fel, au fost organizate demonstraţii privind efectele conducerii autovehiculelor sub influenţa diferitelor substanţe psihoactive, prin folosirea unor ochelari speciali care distorsionează realitatea.

Activităţile au fost organizate de Agenţia Naţională Antidrog – CPECA Cluj, în parteneriat cu Activitati-politisti-3Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj, Sectorul de Poliţie de Frontieră Cluj-Napoca, Danny Ungur Racing şi Asociaţia de Luptă Antidrog AMA.

Tot marţi, 21 iunie, poliţiştii au organizat o nouă etapă a concursului „Micul biciclist şi siguranţa lui – azi în joacă, mîine în siguranţă!”. Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier, au fost alături de copiii din cadrul Şcolii „Emil Isac”, din Cluj-Napoca, pentru a le oferi informaţii despre conducerea în siguranţă a bicicletei, despre prevederile legale adresate bicicliştilor, dar şi pentru a arbitra competiţia. Potrivit organizatorilor, activităţile derulate au avut drept scop formarea unor deprinderi corecte în folosirea bicicletei şi în spiritul respectării Codului Rutier de către toţi participanţii la traficul rutier, în vederea reducerii numărului de accidente rutiere.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.