Activitate educativă la Iclod

În ultima perioadă, în cadrul Şcolii cu clasele I-VIII din Iclod au avut loc mai multe activităţi educative şi cultural-artistice. Astfel, zilele trecute s-a desfăşurat   activitatea ,,Dansul şi sportul – mijloace de combatere a agresivităţii”, la care, alături de elevii şcolii gazdă, au mai participat colegii lor de la Şcoala cu clasele I-VIII Livada, Liceul Teoretic ,,Petru Maior” Gherla şi Şcoala Gimnazială 1 Gherla, însoţiţi de coordonatorii de programe educative de la aceste unităţi de învăţămînt.

În deschidere, doamna psiholog Ciciovan Marieta a prezentat formele, cauzele şi consecinţele violenţei în mediul şcolar, precum şi modalităţile de prevenire a acestui fenomen, toate aceste informaţii regăsindu-se în pliantele şi materialele educative distribuite publicului.

Patru echipe de elevi au susţinut un minispectacol  de dansuri populare tocmai pentru a arăta faptul că dansul, mişcarea scenică şi activităţile sportive reprezintă modalităţi de distracţie şi relaxare, contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului din punct de vedere fizic şi psihic, precum şi la eliminarea stresului, una din cauzele agresivităţii şi violenţei.

,,Sîntem stapînii corpului nostru şi nu trebuie să lăsăm violenţa să ne conducă, o controlăm noi pe ea!”  –  este mesajul transmis de elevii participanţi către colegi, cadre didactice şi părinţii care au participat la această interesantă şi instructivă acţiune educativă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.