Acţiuni umanitare în pragul sărbătorilor de iarnă

Ne-am obişnuit, în ultimii ani, cu faptul că atunci când se apropie sărbătorile din luna decembrie, în împrejurimile municipiului Gherla (dar, nu numai acolo) se înmulţesc gesturile caritabile ale unor oameni de suflet. Aşa se întâmplă şi în această perioadă, când avem tot mai multe veşti referitoare la acest aspect social, deloc de neglijat în condiţiile vremurilor grele pe care le trăim.

Chiar zilele trecute am  avut ocazia să discut cu domnul Cornel Fedor, preşedintele Organizaţiei „Emmanuel Ministry” Romania, un bun creştin, dar şi un om cu o inimă larg deschisă semenilor suferinzi. Conform obiceiului, înaintea sărbătorilor de iarnă domnia sa întreprinde mai multe deplasări în municipiul Gherla şi în comunele vecine. Astfel, împreună cu un grup olandez a vizitat mai multe familii nevoiaşe din comunele Aluniş (satul Ghirolt) şi Mintiu Gherlii, donând haine şi alte bunuri. Şcolii Gimnaziale din Mintiu Gherlii i-au  fost aduse echipamente sportive şi mingi, iar în localitatea aparţinătoare municipiului Gherla, Hăşdate, au fost împărţite copiilor din familiile sărace articole de încălţăminte. Astfel de bucurii au oferit şi copiilor din satul Salatiu, comuna Mintiu Gherlii. Nu au fost uitate nici familiile de romi de pe strada Pescarilor, de la periferia oraşului Gherla, unde trăiesc în condiţii nu tocmai bune peste 60 de copii! Acestora le-au fost împărţite haine şi jucării.

Prin grija Organizaţiei „Emmanuel Ministry” România, în perioada următoare vor fi sprijinite material peste 50 de familii nevoiaşe, fără nici un venit. Cum se apropie sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou aceste acţiuni umanitare vor lua o amploare şi mai mare.

În ultimii ani, în localitatea Hăşdate de lîngă Gherla a demarat un curs de alfabetizare cu copiii romi care nu frecventează şcoala, iniţiativa aparţinând tot domnului Cornel Fedor, preşedintele Organizaţiei  „Emmanuel Ministry” România. Astfel, neştiutorii de carte (din păcate mai sunt şi adulţi printre ei) îşi însuşesc noţiunile elementare de scris şi citit, o măsură binevenită în contextul eliminării totale a analfabetismului în ţara noastră. Este bine că mai avem şi astfel de oameni binevoitori, care ţin cont şi de acest aspect educaţional şi care sprijină familiile sărace cu rechizite şcolare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.