Acţiuni pentru siguranţa în şcoli, organizate de poliţiştii clujeni

Siguranta in scoli-1Elevii clujeni au primit recomandări de la poliţişti cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia pentru reducerea riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale.

Miercuri, poliţiştii clujeni au fost prezenţi în şcoli din mediul urban, dar şi din rural, pentru a-i informa pe elevi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia pentru a nu deveni victime sau autori ai infracţiunilor, precum şi cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere. Alături de elevi a fost prezent şi personalul didactic, implicat activ în educarea antiinfracţională şi Siguranta in scoli-2antivictimală a acestora.

Poliţiştii au acţionat şi în zona adiacentă unităţilor de învăţămînt, fiind verificate 70 de unităţi comerciale din mediul urban şi peste 30 situate în mediul rural. Cu această ocazie au fost identificaţi 128 de elevi care absentau de la orele de curs.

Principalul obiectiv urmărit de poliţişti prin desfăşurarea acestor acţiuni este îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică în zona şcolilor şi asigurarea respectării legii – precizează IPJ Cluj, într-un comunicat remis, joi, presei.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.