Acţiuni de comemorare a Tratatului de la Trianon, la Miercurea Ciuc

Două acţiuni de comemorare a Tratatului de la Trianon au fost organizate, luni, în acelaşi timp, la Miercurea Ciuc, în ambele situaţii harta Ungariei Mari fiind “răstignită” pe cruce.

Una dintre acţiuni a fost organizată de “Mişcarea Tinerilor din 64 de Comitate” şi s-a desfăşurat în faţa consulatului general al Ungariei la Miercurea Ciuc. Aproximativ 70 de persoane s-au strîns la statuia Gloria Victis, unele dintre ele purtînd în mîini steaguri ale maghiarimii, steagul secuiesc sau steagul lui Arpad, folosit şi de gruparea Garda Maghiară, interzisă în Ungaria. De asemenea, o hartă a Ungariei Mari a fost pusă pe o cruce, iar pe ea scria “Nem. Nem. Soha!” („Nu. Nu. Niciodată!” – n.r.). Manifestarea trebuia să înceapă la ora 17,32 (16,32, ora Ungariei), ora la care s-a semnat Tratatul de la Trianon, în urmă cu 92 de ani, dar organizatorii au întîrziat întrucît detaşamentul de husari călare nu a ajuns la timp.

Cei prezenţi au cîntat imnul Ungariei, în timp ce drapelul maghiarimii şi mai multe steaguri negre de doliu au fost coborîte în bernă, după care s-au rostit discursuri despre semnificaţia acestei zile pentru maghiari. Mulţi dintre participanţi au recunoscut că pentru ei este o zi de doliu, că este o mare nedreptate a fost făcută maghiarilor şi că ar dori să se revină la situaţia dinaintea semnării Tratatului de la Trianon. După rostirea discursurilor şi recitarea mai multor poezii, participanţii au mers în marş prin centrul oraşului.

“Mişcarea Tinerilor din 64 de Comitate” a fost înfiinţată în aprilie 2001, în Ungaria, de către tineri maghiari cu orientare de dreapta şi are ca scop “obţinerea autonomiei maghiarilor din bazinul Carpatic, precum şi prezentarea nedreptăţilor cauzate de Tratatul de pace de la Trianon”. Numele acestei organizaţii face referire la structura administrativ-teritorială a Ungariei Mari.

O altă manifestare de comemorare a fost organizată, în acelaşi timp, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de tînărul extremist Csibi Barna, cunoscut opiniei publice după ce anul trecut a spînzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu.

Csibi Barna a afişat două pancarde pe care scria în limba maghiară “Să piară Trianonul” şi “Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară. Ocupanţi, căraţi-vă!”. De asemenea, şi el a adus o cruce de lemn pe care era “răstignită” harta Ungariei Mari.

Csibi a declarat presei că tratatul de la Trianon “este o pacoste”, întrucît, atunci, “ţara, patria strămoşilor mei, a fost pusă pe cruce şi lăsată să moară”. “Ar fi normală o revizuire. Eu mă consider un revizionist înrăit, este timpul să fie revizuit Tratatul, în fapt el nici nu mai este în vigoare, aşa se pare”, a spus Csibi, care candidează la alegerile locale din 10 iunie pentru un loc în Consiliul Local Miercurea Ciuc.

Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920, între Puterile Aliate şi Ungaria, stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, înfrînt în Primul Război Mondial. Tratatul confirmă recunoaşterea Unirii Transilvaniei cu România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.