„Aceste cuvinte ne doare …”

… ai crede că spun „pe bune” cei care se exprimă astfel, culmea, de-adevăratelea, dar de fapt îi doare fix în cot!

Cum să-ţi pese de ceva ce, pur şi simplu, nu te interesează? Căci asta cu „dezinteresarea” e secretul zilei, cel ştiut şi de Grivei pe care, cel puţin, nu-l poţi prosti, dacă nu-i asiguri osul, că odată te-nhaţă de cracul interesului cu sau fără fesul la vedere!

Zilnic ajung pe ecrane de televizor „mutre îngrijorate” de soarta „ţărişoarei” şi toacă: „Aceste cuvinte ne doare…” (cum zice unul!), că vezi bine, dezvăluirile despre ei făcute de cei mai în drept ar fi răzbunări, lupte de politikii, interese ascunse ale opoziţiei (care dintre?), interese şi mai ascunse ale extratereştrilor (care dintre?), interese hiperascunse ale Universului paralel (care dintre?) şi, în fine, interese ale celor ce conduc din underground micuţa noastră biluţă, nici aia perfectă, Terra. Evident, toţi hoţomanii ăştia uriaşi, care au furat din banul public cu sacoşele – valizele – conturile externe şi propria nesimţire internă, fluturîndu-ne panglici frumos colorate nouă, „prostimii” – sînt nişte “gingaşe, suave şi delicate” fiinţe, care, prinse cu mîţocul în sac, au devenit ultrasensibile la orice încercare de aplicare a legii, se dau jigniţi („sînt absolut nevinovat!”) de sentinţe demonstrate „negru pe alb”, muncite, argumentate şi justificate pînă în pînzele albe. Şi pe deasupra, absolut toţi, cînd e vorba s-o cotească spre pîrnaie, devin bolnavi cu 10-11-12 boli cel puţin, toate evident grave, lucru ce nu-i va împiedica apoi să se lase pocniţi „brusc , instantaneu şi deodată” de creativitate maximă şi să scrie acolo, la „Beciul Domnesc”, „cartea şi săptămîna” – toate „lucrări ştiinţifice excepţionale”, demne, desigur, de măcar Premiul Nobel. Dacă ar avea cultură măcar de 2 bani, mi-ar putea replica cum Istoria Ştiinţei a demonstrat cazuri uluitoare cînd, de pildă Jakob Böhm, un cizmar cu cîteva clase primare, a avut acces la Cîmpul Informaţional Universal şi a lăsat omenirii nişte informaţii absolut extraordinare, care au împins înainte cîmpul cunoaşterii în domeniul Fizicii. Sau Leonardo da Vinci, care, tot cu o educaţie simplă în familie, a lăsat nu doar capodopere artistice inestimabile, ci şi schiţe absolut corecte de elicopter, submarin, avion etc., etc., cu mult înainte ca Ştiinţa să le descopere „secretul” şi Tehnologia să le şi fabrice, deci cum s-ar spune avant la lettre. Ei, da, vedeţi ce de genii avem şi noi prin cele puşcării mioritice, doldora ochi?

„Aceste cuvinte ne doare…” – zice un ministru, mă rog oarecum altfel, dar din „aceeaşi gamă” cu: „Avem decît …”. Domnilor, nici măcar nu ştiţi să vorbiţi, d-apoi să faceţi?! – ar rîde Grivei, dacă ar putea glăsui, că de văzut vede şi ştie pînă şi el.

„Aceste cuvinte ne doare…”, cu adevărat.

Ne-am tot pus speranţa ba ici, ba colo. Am fost loviţi de un atac de fericire cînd a ieşit ales ba unul, ba altul. Şi?

„Aceste cuvinte ne doare…”

Am scris şi eu, ca şi confraţi de-ai mei, ce periculos este să te îmbeţi cu apă rece. De fapt, cu orice. Cît de dezamăgitor este să ocupe încă funcţii serioase nişte cocălari de trei lulele, îndrăgostiţi de virgula dintre subiect şi predicat. Şi, desigur, de propriul buzunăroi şi pe deasupra şi mîndri nevoie mare de incompetenţa lor crasă.

„Aceste cuvinte ne doare…”

Se descoperă azi atît de multe lucruri uluitoare, care pur şi simplu dau peste cap Ştiinţa, şi ea copleşită de viteza, mărimea şi calitatea creşterii bugetului Cunoaşterii. De pildă: celulele stem sînt capabile să vindece şi să crească un organ întreg nou. Cînd se formează un embrion, primele 7 zile toate celulele sînt la fel, apoi ele încep să se diferenţieze: inimă, ureche, stomac etc. De ce? Cum? E un mister. Cînd îţi dai seama cum e făcută Lumea asta, crezi în Dumnezeu! A spus-o şi Francis Collins, descoperitorul genomului uman. Şi cosmonauţii care au ieşit în spaţiu (peste 500) şi mari savanţi laureaţi Nobel… Şi-n loc să aflăm despre marile descoperiri cu care sîntem contemporani, televiziunile ne livrează greţos şi iresponsabil, mai cu seamă, tone de maculatură, vulgaritate, incultură, violenţă – de fapt anti-modele pentru om, pentru formarea sa, pentru relaxarea sa, pentru distracţia sa, periclitînd grav calitatea vieţii sale.

„Aceste cuvinte ne doare…”

Se fac pe Pămîntul ăsta atîtea lucruri remarcabile, frumoase, serioase, de care habar n-avem, de parcă ar trebui să fie toate top secret, pînă în anul stelar 3715! În schimb, primim prin media, necontenit, lăturile aruncate de unii în capul altora (şi de acolo nouă!) în interminabilele hîrjoneli şi cafteli de gang, maidan, lupanar sau zoo, iar noi, „prostimea”, privim sideraţi la spectacolul uluitor şi zicem ca moţul din creier de munte: „Tăţi îs contra noastă?”. Ei, da cu noi, cu „prostimea”, cu poporul, cine ţine cu adevărat? – zice micul pantofar pentru mine demult „Vox populi, vox Dei”.

„Aceste cuvinte ne doare…”

… Dar uite că vine primăvara! – îmi spune o albinuţă care deja s-a trezit , dar şi bănuţeii care s-au iţit prin curţi şi muguraşii liliacului de la porţi. Mda, … poate…

În fond, Curba lui Gauss funcţionează, că-i lege. Mă rog, ar trebui …

„Aceste cuvinte ne doare…” Dar ne şi fac să zîmbim, ceea ce, deja, înseamnă foarte, foarte mult.

Stela-Maria IVANEŞ