Accident rutier mortal la Mera

Un grav accident rutier a avut loc, duminică seara, pe DN 1F, în localitatea Mera, județul Cluj. Potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj, un bărbat de 65 de ani a fost accidentat de un autoturism. Din nefericire, acesta a suferit leziuni incompatibile cu viața, medicul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj declarând decesul la fața locului.

„În data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 17.55, pe DN1F – E81, în localitatea Mera, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unui pieton.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, cetățean străin, aflat la volanul unui autovehicul ce se deplasa spre Zalău, ar fi intrat în coliziune cu un pieton care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 63 de ani, din comuna Baciu. În urma accidentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii faptei, fiind depistat de polițiști în scurt timp, în urma verificărilor. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind negativ.

În cauză, sunt continuate cercetările, pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.”, a transmis IPJ Cluj. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.