ACCIDENT ÎN CENTRUL GILĂULUI

Subliniam, în numărul de miercuri al cotidianului nostru, că frecvenţa accidentelor pe segmentul vestic al drumului E 60 este îngrijorător de mare, fără a mai adăuga  faptul că şi numărul victimelor este îngrijorător. Traficul greu, ce vine şi pleacă spre Europa, numărul mare de autoturisme şi graba celor ce le conduc impun măsuri financiare urgente de continuare a investiţiei la Autostrada Transilvania, pentru a uşura accesul spre bătrînul continent, dar şi pentru evitarea pierderilor materiale şi a vieţilor omeneşti.

Nu ştim cîte accidente s-au înregistrat în această săptămînă pe E 60, în schimb am prins două în… direct, la Gilău. Primul, marţi, pe care vi l-am prezentat, iar al doilea l-am surprins joi, după-amiază, chiar în centrul Gilăului. În curba de lîngă fosta  bancă agricolă, un tînăr… vitezoman a dat bici cailor de sub capota BMW-ului, a pierdut controlul bolidului, intrînd pe contrasens, unde nu a mai putut să evite coliziunea cu un Peugeot ce se deplasa regulamentar spre Căpuş. Rezultatul grabei şi neatenţiei e lesne de presupus: două persoane au ajuns la urgenţă, maşinile în service, iar  circulaţia a fost îngreunată aproape o oră.

Notă bună lucrătorilor de la Postul de Poliţie Gilău, care au sosit în mai puţin de cinci minute la accidentele de marţi şi joi. Se pare că măsura de a reînfiinţa  aceste structuri locale sporeşte şi operativitatea acţiunilor uniformelor albastre.
Dumitru  VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.