UPDATE Accident cu o victimă inconștientă, pe Calea Turzii

UPDATE – Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarată decedată de echipajul TIM Colina , conform ISU Cluj.

De asemenea, potriviy IPJ Cluj, din primele verificări reiese că un bărbat de 67 de ani, din Cluj-Napoca, ce se deplasa cu autoturismul pe strada Calea Turzii, dinspre localitatea Feleacu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autovehiculul părăsind partea carosabilă, ulterior având loc un impact cu un stâlp electric.

Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto.

––––––––––––––––––––––––-

O persoană a fost rănită grav într-un accidednt care a avut loc joi, pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.

„În jurul orei 12.40 ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier cu un autoturism, o victimă inconștientă, în municipiul Cluj-Napoca, pe Calea Turzii. Intervine Detașamentul  1 de Pompieri Cluj-Napoca, cu o autospecială de stingere și descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță Terapie Intensivă Mobilă de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca, total  7subofițeri. Victima, bărbat, aproximativ 65 ani a fost extrasă inconștiență și se aplică manevre de resuscitare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Circulația este blocată pe sensul de coborâre dinspre Feleac.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut