Accesul la informaţie

Radu VIDA

O poveste fără sfîrşit…
Ce trebuie să ştim? Cum? Şi, mai ales, cît? Chiar e nevoie să ştim tot, să aflăm tot, să ne ocupăm neuronii cu tot ceea ce este legat de noi, oamenii?

Teoretic: da. Trebuie. Sau, mai bine zis, nu trebuie să existe taine care să ocolească setea noastră de cunoaştere. Practic?! Nu se poate să ştim tot. Şi, între noi fie vorba, nici nu e sănătos. Neuronul cu care ne lăudăm are şi el limitele lui şi, credeţi-mă, e mai bine să ştim esenţialul. Restul? De aia există specialiştii. Să ştie, să aprofundeze. Să ne îndrume, atunci cînd este nevoie. Restul e poveste „după ureche”, ştiinţă cu jumătăţi de măsură (şi asta cu îngăduinţă spus).

Aţi urmărit vreodată cum se face… medicină la televizor? Ei, bine, redacţiile serioase invită cîte o somitate, pe un domeniul specializat, definesc, pe înţelesul tuturor o afecţiune sau alta şi dau indicaţia ca oamenii să se prezinte la medic. De ce oare? Pentru că fiecare sîntem la fel şi, totuşi, sîntem unici, metabolismul nostru, şi ceea ce este înscris în ADN-ul fiecăruia hotărăşte ce şi cum. Urmează însă 3 minute de publicitate, în care clipurile ne îndeamnă să luăm boabe. Ba de un fel, ba de altul! Că-i supliment alimentar, pe care, neapărat trebuie să-l îngurgităm după ce am citit cu atenţie prospectul, ba medicamente pentru inimă, ficat, rinichi, plămîni, eliberate cu sau fără reţetă, dar care sînt cele mai extra, contra, antişoc, antiacvatic, inodor, incolor, nu muşcă, nu latră, nu…

Dar face minuni!
Bombardament de informaţii care ajută un singur sector: cel comercial! Restul? Ori n-ajută, ca apa sfinţită, ori strică. De obicei, în punctele esenţiale, cum spunea Nenea Iancu.
Sigur că, în domeniul reclamelor, există un interes financiar imens. Atît din partea mass media, cît şi din partea comercianţilor, producătorilor, cercetătorilor, farmaciştilor etc.

Dar:
Meşteşugirea reclamelor la televizor, prin clipuri îndelung studiate, după reguli manipulatoare dintre cele mai parşive, nu face nici un serviciu celui care „înghite reclama” şi dă fuga să cumpere produsul. Ba, aş spune, cauzează, de-a dreptul. La sănătate.

Să ne gîndim: un medic învaţă 6 ani, îşi dă secundariatul, primariatul, devine specialist, studiază, se informează continuu şi, cu toate acestea, poate, există probabilitatea să dea greş. Să prescrie un medicament mai puţin eficient, care să nu dea randamentul scontat. Există mai multe motive, pentru aceste cazuri. Şi nu este cazul să intrăm în amănunte. Subiectul ne depăşeşte. Ce se întîmplă atunci cînd facem =automedicaţie” Cînd ne luăm după ce spune vecinul de la IV, sau pauza publicitară dintre două secvenţe ale unei emisiuni proaste? Ei bine, probabilitatea ca „tratamentul” prescris pe această cale să fie unul aiurea este de 100%. Şi doar arareori nimereşte omul ca medicamentul să-i ajute la ceva.

Zilele aceste e mare-dezbatere-mare pe subiect. Parlamentul interzice reclamele explicite la televizor, iar asociaţiile de publicitate protestează. Evident că, şi în acest caz, interesul poartă fesul şi, în acest fel, acoperă mizeria din acest important segment al sănătăţii populaţiei. Nu ştim cum se va finaliza disputa. Cert este că ar trebui să nu ne luăm după una sau alta din … propunerile pentru sănătatea noastră. Pentru că cel mai sigur for în acest domeniu, rămîne, totuşi, medicul. Cît despre accesul la informaţie… Să ne definim termenii. Şi, după…
Povestim cu altă ocazie.