Accelerator clujean pentru start-up-urile din sănătate și științele vieții

INNO, departamentul responsabil cu inovarea și atragerea investițiilor al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, lansează primul accelerator din România dedicat exclusiv start-up-urilor din domeniile sănătății și științelor vieții, LevelUP Health & Life Sciences Accelerator.

Acceleratorul, lansat împreună cu sprijinul EIT Health în cadrul programului Drive, ofreră suport din partea experților pentru accelerarea comercializării, validării, promovării și vânzării soluțiilor, obținerea autorizațiilor sau accesarea surselor de finanțare.

Înscrierile sunt deschise până pe 2 aprilie 2023 tuturor start-upurilor aflate la început de drum din regiune, deja înregistrate la Registrul Comerțului, care dezvoltă soluții în domeniile științelor vieții, respectiv sănătății. Pot să se înscrie în program și echipe care au doar un prototip, însă vor trebui să își ia angajamentul creării unei societăți comerciale până la finalul programului de accelerare.

Acceleratorul se va desfășura în 10 întâlniri, care se vor desfășura timp de șase luni, în format hibrid, în Cluj-Napoca. Programul va începe cu un bootcamp unde participanții își vor nivela cunoștințele privind dezvoltarea afacerilor proprii și vor cunoaște experții programului cu ajutorul cărora vor alcătui un plan al parcursului lor în accelerator. În baza acestui plan, start-upurile vor gândi și implementa activități specifice folosind resursele puse la dispoziție, pentru a valida ipotezele de business. Punctul culminant al programului îl reprezintă Demo Day-ul unde start-upurile vor avea ocazia să convingă investitorii sau alți parteneri să se alăture cauzei lor.

Valoarea programului este de 8.000 euro per echipă.

Detalii despre program se găsesc pe platforma INNO (inno.ro/level-up-accelerator), iar întrebările pot să fie trimise pe adresa de mail inno@nord-vest.ro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut