Acasă, în siguranță! Se fac demersuri pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la protecția locuințelor și siguranța comunităților

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, a participat luni, 20 aprilie a.c., la conferința regională „Acasă în siguranță. Mai responsabili. Mai implicați. Împreună pentru locuitorii din Județul Cluj”, care s-a desfășurat în cadrul Centrului de Conferințe al Univers****, complex hotelier aflat sub autoritatea forului administrativ județean.

Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean și unul dintre cei care au luat cuvântul în fața primarilor din județ și ai celorlalți reprezentanți ai societății civile și administrative din Cluj, a vorbit despre importanța asigurărilor de locuințe în contextul creșterii nivelului de siguranță al clujenilor: „Una dintre îndatoririle noastre principale, ca autorități publice, este să asigurăm un climat de securitate al cetățenilor împotriva oricăror riscuri: inundații, incendii, alunecări de teren, furturi, distrugeri, etc. Din păcate, zona rurală este cea mai vulnerabilă la aceste amenințări, iar aici noi ca administrație județeană trebuie să intervenim cel mai mult”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Administrația județeană a devenit un pioner la nivel național în ceea ce privește digitalizarea serviciilor oferite cetățenilor. Faptul că am reușit să digitalizăm deja peste 60 de cereri diferite, demonstrează că nu există impedimente pentru a înrola o astfel de facilitate și a ușura în acest fel legătura dintre cetățeni și asiguratori. Am convingerea că, împreună cu reprezentanții firmelor de asigurări vom găsi soluția optimă pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în special a celor din mediul rural, care deși conștienți de importanța unei protecții financiare, sunt de cele mai multe ori descurajați de demersuri birocratice și de drumurile pe care trebuie să le facă”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.