Academice Clinica Medicală 2

Dezvelirea plăcii ‘In memoriam prof. dr. doc. Viorel Gligore’
Ziua de luni, 29 februarie, cu siguranţă nu va fi uitată deloc. A fost să fie ziua comemorării prof. dr. doc. Viorel Gligore, personalitate marcantă a Cetăţii clujene, nume de care se leagă importante repere medico – culturale. Repere care trebuie cunoscute şi trebuie pentru că pe baza lor putem aprecia la adevărata lor  dimensiune, realizările prezentului şi, de ce nu, putem să le prefigurăm pe cele ce vor să vină.
Am avut prilejul şi bucuria de a-l fi cunoscut, păstrînd vii toate discuţiile purtate  şi sincer să fiu, au fost multe şi însemnate. Am avut de asemenea prilejul să scriu şi să punctez în mai multe articole, personalitatea covîrşitoare a MAGISTRULUI, model de urmat pentru generaţiile următoare. Şi model înseamnă OMUL Viorel Gligore, de o modestie rară, de un fair – play profesional desăvîrşit, generos, perseverent, cu o putere de muncă ieşită din comun. Calităţi care l-au impus conştinţelor naţionale şi internaţionale, de unde şi numeroasele recunoaşteri de care s-a bucurat, printre care cele de membru al Societăţii de boli de nutriţie şi diabet zaharat, al Association des diabetologues de langue francaise, al European Association for the Study of Diabetes, al Osterreichische Artzliche Gesellschaft fur Diabetes, al Societăţii Medicale pentru Ozonoterapie, al Societăţii Române de Medicină Internă,  al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi nu sînt singurele. A semnat din postură de autor / coautor, şase tratate de medicină internă, la care se adaugă peste 800 de articole ştiinţifice publicate în prestigioase publicaţii naţionale şi internaţionale.
Este de interes la fel de mare şi activitatea la catedră, prof. dr. doc. Viorel Gligore fiind un ‘creator de generaţii’, pregătind studenţii deopotrivă pentru şcoală şi viaţă, reflex al intelectualului fin şi dăruit.
Nu în ultimul rînd sînt de amintit calităţile de medic şi director al Clinicilor Universitare din Cluj (1951 – 1957), şef de catedră  şi director al Clinicii Medicală 2 (1962 – 1975), ctitor şi director al Centrului Antidoabetic şi Antiobezitate (cu începuturi în 1963) şi nu în ultimul rînd, meritele de a fi pus bazele Policlinicii studenţeşti, a Institutului de fiziopatologie, a celui de medicină nucleară, a laboratorului de ozonoterapie.
Pentru cunoaşterea mai bună a meritelor prof. dr. doc. Viorel Gligore, readuc în memoria afectivă un moemnt important al anului 1997, mai, decernarea  prestigiosului titlu  al American Biographical Institute, “International Famed GOLD RECORD of ACHIEVEMENT/Discul de Aur pentru întreaga operă”, distincţie acordată pentru, am să citez din scrisoarea semnată de JM Evans, chief executive officer, “pentru realizări şi contribuţii remarcabile în beneficiul societăţii umane. Foarte puţin persoane au primit un astfel de titlu. Comitetul ABI cercetează permanent biografiile personalităţilor. Un număr foarte mic este selectat în fiecare an, pentru onorurile cele mai înalte. Alegerea acestui grup este o muncă copleşitoare şi dificilă. Dvs. Sînteţi omagiat pentru faptele, realizările şi opera Dvs”.
Basorelieful dezvelit ieri în spaţiul Clinicii Medială 2, este opera sculptorului clujean Ilarion Voinea, nume şi cunoscut, şi apreciat,  de fiecare dată generatoare de bucurii spirituale.
Din postura de şef al Clinicii Medicală 2, prof. dr. Dan Dumitraşcu continuă programul cunoaşterii personalităţilor care au dat strălucire clinicii, medicinii şi învăţămîntului medical în tot ce au ele mai bun şi mai trainic. Un demers academic care ar trebuie urmat, personal susţinînd ideea unei Alei a Personalităţilor şcolii medicale clujene.
Demostene   ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.