Academice Aula Magna UMF ‘Iuliu Haţieganu’, 25 – 28 septembrie

Progrese în uro – oncologie. Un model de urmat : prof. dr. Ioan Coman

Miercuri, 25 septembrie, au debutat lucrările celei de a 4-a ediţii Progrese în uro – oncologie – organizator Aging Male Romanian Medical Association, UMF ‘Iuliu Haţieganu’ Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, European Institute of Oncology; preşedinţi de onoare prof. dr. Ioan Coman, prof. dr. Ottavio de Cobelli, prof. dr. Ioanel Sinescu; preşedinte al comitetului ştiinţific prof. dr. Deliu Victor Matei; preşedinte al comitetului de organizare dr. Nicolae Crişan -, eveniment ştiinţific de prim rang, care aduce în Cetatea Clujului peste 200 de participanţi din nu mai puţin de paisprezece ţări ale lumii (!), specialişti interesaţi de tot ce este nou şi actual în domeniul chirurgiei urologice şi nu numai, interesaţi de îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor (continuarea în pagina 4)

Demostene ŞOFRON

Foto : prof. dr. Ioan Coman

Sînt patru zile pline, patru zile de prezentări, patru zile de discuţii, patru zile în care nume importante ale urologiei şi oncologiei mondiale transformă Clujul într-o veritabilă Capitală de profil. Interesul este maxim datorită nu numai “numelor invitate şi prezente, ci şi datorită programului ştiinţific care include intervenţii chirurgicale robotice, laparoscopice standard, 3D şi HIFU/High Intensity Focused Ultrasound şi radiofrecvenţă. Cei prezenţi vor putea urmări live un număr de trei intervenţii de profil, realizate prin metode minim invazive diferite” (prof. dr. Ioan Coman), intervenţiile vizînd tumorile renale, cancerul de prostată, menţionînd colaborarea excelentă existentă de ani buni deja între Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, secţia clinică urologie, şi Institutul European de Oncologie din Milano, colaborare bilaterală despre care am mai avut prilejul să scriu.

prof. dr. Ioan ComanDezbaterile celor patru zile vizează în mare, cancerul de prostată şi cancerul renal. Dacă este să intru în detaliile programului ştiinţific, atunci trebuie menţionate aplecările ştiinţifice asupra imagisticii cancerului prostatic prin rezonanţă magnetică, abordul laparoscopic al tumorilor retroperitoneale, dileme în diagnosticul tumorilor renale, prezentări de cazuri (un caz neobişnuit de nefroblastom ca să ofer un exemplu), nefrectomia parţială şi radicală da Vinci, cistectomie radicală, rezultate ale abordului laparoscopic retroperitoneal în patologia urologică, abordări robotice ale fistulelor vezico – vaginale, infecţiile tractului urinar şi prevenţia lor (de la simptome la diagnostic, factori de risc, tratament), managementul disfuncţiei erectilă după prostatectomie radicală, complicaţii ale ureterostomiilor, studiu de fezabilitate al abordării laparoscopice 3D în nefrectomiile radicale, PSA/antigen specific prostatic şi noii markeri, avantajele chirurgiei robotice, impact şi management în PSM/prostate-specific membrane antigen – punctul de vedere al radioterapistului, managementul incontinenţei urinare post intervenţie chirurgicală, managementul complicaţiilor chirurgiei robotice, rolul radiologiei intervenţionale, biopsia şi creşterea tumorilor, screning – ul cancerului prostatic,…

Progrese în uro – oncologie este conferinţa internaţională de anvergură, organizată într-un centru medical de referinţă naţională şi internaţională, Cluj-Napoca, cu o temă ce trezeşte un interes pe măsura aşteptărilor. Concluzia ? Vă ofer cele declarate de prof. dr. Ştefan Florian, citez, “Mă bucur că specialitatea şi că această şcoală se află în topul universităţilor clujene, a celor din România şi nu numai, prin elitele care ridică standardele, standarde care obligă mai apoi la noi şi noi rezultate. Important este că ne menţinem la un standard european înalt şi acum şi aici trebuie să-i mulţumim prof. dr. Ioan Coman. Şcoala medicală clujeană gtrăieşte prin profesori, studenţi, programele concepute, modelele pe care le oferă. Prof. dr. Ioan Coman este un model de OM şi PROFESOR, model de urmat. Este un model şi pentru mine. Doresc ca şi într-unul din domeniile mele de activitate, neuro-oncologia, să deschid ferestre noi, aşa cum a făcut şi face şi prof. dr. Ioan Coman în abordările sale ştiinţifice”. Subscriem în totalitate. Adevărul este că în cei doi distinşi profesori dr. Ştefan Florian şi Ioan Coman, avem veritabile modele de urmat, de oamnei dăruiţi, de profesionişti desăvîrşiţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.