Academice Al XV – lea Congres Naţional de Ortopedie şi Traumatologie

William Stetson, Guido Marra, Nikolaus Bohler, Freddie Fu, …

Grand Hotel Italia, Cluj – Napoca, 2 – 4 octombrie

Cea de a XV – a ediţie a Congresului Naţional de Ortopedie şi Traumatologie – deschiderea oficială are loc miercuri, 2 octombrie, ora 13 – are parte de invitaţi de marcă, celor mai sus – amintiţi alăturîndu-li-se prof. dr. Szendroi Miklos (directorul Clinicii de ortopedie a Universităţii SOTE din Budapesta; specialist în ortopedia adultului şi tumorile istemului locomotor; ca profil special se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul chirurgical al tumorilor metastazelor osoase şi de părţi moi ale aparatului locomotor), prof. dr. Marius Scarlat (Cliniques St. Michel Toulon, Franţa; specialist în chirurgia umărului şi a cotului), prof. dr. Freddie Fu (Universitatea din Pittsburg, Statele Unite; voce autorizată în artroscopia umărului şi genunchiului), prof. dr. Andrea Angelini (Istituto Ortopedico Rizzoli, Bologna), prof. dr. Dinu Antonescu (Bucureşti), prof. dr. Nikolaus Bohler (ex preşedinte EFORT; şef al Departamentului de ortopedie din cadrul Allgemeines Krankenhaus Linz, Austria; membru a numeroase societăţi de profil printre care SOROT România, Honorary Doctor of the Royal College of Surgeons of England, Honorary Member of Argentine Association of Orthopaedic and Traumatology,…; cu prilul congresului de la Cluj-Napoca, prof. dr. Nikolaus Bohler va fi distins cu titlul de Vissiting Professor). Se cuvin cîteva rînduri şi despre reprezentanţii Academiei Americane de Chirurgie Osteo – Articulară, pentru prima dată în România şi spre meritul organizatorilor, la Cluj – Napoca ! Este vorba despre prof. dr. William Stetson şi prof. dr. Guido Marra. William Stetson este specialist în medicină sportivă, în artroscopia şi reconstrucţia chirurgicală a umărului, genunchiului şi cotului, tratamentul artritelor, implicat activ în dezvoltarea academică şi cercetarea clinică ortopedică şi nu numai. Este membru al American Medical Assocation, American Orthopedic Society for Sports Medicine, al US Olympic Sports Medicine Society,… Guido Marra predă la Northwestern University of Feinberg School of Medicine. Este recunoscut drept voce autorizată în domeniul chirurgiei umărului şi cotului.

Congresul are loc la Cluj – Napoca din două motive, ambele egale ca importanţă. Le voi lua în ordine cronologică. La Cluj a luat fiinţă în anul 1920, prima Clinică de ortopedie din România, ctitor prof. dr. Alexanxdru Rădulescu. Inaugurarea a avut loc un an mai tărziu, 1921, în prezenţa Reginei Maria. Al doilea motiv este dat de prof. dr. Dan Lucaciu, preşedintele SOROT. Şi distinsul prof. dr. Dan Lucaciu a avut amabilitatea de a ne oferi date despre congresul de la Cluj-Napoca, unul care adună peste 350 de specialişti din domeniul chirurgiei ortopedice, citez, “Trebuie să subliniez de la bun început că această ediţie a Xv nu este restrictivă tematic. După mai multe congrese în care au fost dezbătute problemele legate de artroplastiile şoldului şi ale genunchiului în special, am decis să acordăm atenţie patologiei umărului, ortopedică şi traumatică. Patologie puţin abordată, nemeritat atîta timp cît noutăţile sînt foarte multe. Ele vor fi puse în discuţie în cadrul workshop – urilor susţinute de reprezentanţii Academiei Americane de Chirurgie Osteo – Articulară, William Stetson şi Guido Marra, care vor aborda aspecte noi legate de patologia umărului, artroscopia umărului, legate de fracturile de cap humeral, legate de reducerile ortopedice urmate de imobilizările segmentului respectiv, fracturile claviculei, osteoartritele glenohumerale. O altă noutate o constituie adresabilitatea tinerilor ortopezi, care beneficiază de o sesiune ştiinţifică dedicată lor, cercetărilor şi rezultatelor lor”.

Toamna Medicală Clujeană se anunţă lungă, frumoasă, benefică tuturor, specialişti sau nu. Sînt rezultatele cercetărilor la patul celor suferinzi, în biblioteci, rezultatul multor schimburi de experienţă, noutăţi care racordează şcoala medicală de învăţămînt superior din Cluj-Napoca în special, din România în general, la universul ştiinţific din întreaga lume, acolo unde avem un loc distins şi reprezentativ prin oameni şi fapte.

Demostene ŞOFRON

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.