Academice

Memorandum of Understanding între UAD Cluj şi Shanghai Jian Qiao University

Casa Matei, vineri, 8 iulie, 15. 00

Cu semnarea Memorandum – ului of Understanding între cele două instituţii de învăţămînt superior, sîntem în faţa unui eveniment academic inedit, unul cu urmări benefice de ambele părţi.

Cum Universitatea de Artă şi Design – rector prof dr Radu Moraru – este cunoscută, mă opresc asupra Shanghai Jian Qiao University, China, pentru a doua oară prezentă în România. Prima prezenţă datează din noiembrie, 2015, cînd între Jian Qiao University şi Universitatea de Vest din Timişoara a fost semnat un Memorandum of Understanding identic, vizate fiind departamentele de design şi administrarea afacerilor.

Shanghai Jian Qiao University a luat fiinţă în anul 2000 – este universitate recunoscută de Ministerul Educaţiei din China -, cei 16 ani de atunci şi pînă în prezent fiind ani de creştere spectaculoasă pe verticală. Dovadă şi parteneriatele încheiate cu universităţi de prestigiu din Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Indonesia, Coreea de Sud, Australia.

Studiile de specialitate – mă refer la cca 10. 000 de studenţi deja – vizează mecanica şi ingineria electronică, tehnologia informaţiei, limbile străine, artă şi design, business, învăţămînt vocaţional şi international design, limba de bază folosită fiind engleza.

Practic, Memorandum – ul of Understanding este semnat de UAD cu Shanghai Jian Qiao University Intermark International Design College, decan prof dr Kim Hyung (James) Suk, prezent la Cluj cu acest prilej.

Practic, prin semnarea Memorandum – ului se pun bazele schimbului artistic bilateral, studenţii UAD – ului clujean avînd posibilitatea să studieze design – ul în China, la Cluj urmînd să vină şi studenţi chinezi.

Jian Qiao University are aproape 10. 000 de studenţi, peste 700 de cadre didactice, o bibliotecă cu un fond de peste 1. 200. 000 cărţi şi publicaţii de specialitate şi nu numai.

Iniţiator al proiectului este Iulian Moise, profesor în cadrul departamentului artă fotografică, Shanghai Jian Qiao University.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.