Academice 16 aprilie : Ziua Mondială a Vocii

Pentru prima dată în România, numai la Cluj – Napoca !

interlocutor dr. Rodica Mureşan, medic primar ORL, Clinica ORL Cluj-Napoca

Sîntem din nou în faţa unui eveniment deosebit, din nou un eveniment cu extrem de multe conotaţii, de strictă specialitate dar şi artistice, un eveniment celebrat în România pentru prima dată, bucuria ţinînd de organizarea lui la Cluj – Napoca.

Meritul acestei organizări şi implicări revine doamnei dr. Rodica Mureşan, cea care a gîndit evenimentul pe verticală, mai multe zile, mai multe locaţii, mai multe persoane implicate.

Dacă e să intru în datele programului, atunci trebuie amintite simpozioanele Prevenirea afecţiunilor vocale la cadrele didactice (în colaborare şi la Centrul Medical Medstar/Piaţa Mărăşti, 15 aprilie, ora 16), Vocea cîntată – perspective medicale şi artistice (în colaborare cu Academia de mUzică ‘Dima’, 16 aprilie, ora 17, sala ‘Reduta’, Muzeul Etnografic al Transilvaniei) şi Noţiuni de igienă vocală (la Piatra Neamţ, 22 aprilie; în colaborare cu AMGD – extensia Piatra Neamţ). De interes sînt şi spectacolele prevăzute în aceste două zile, Madama Butterfly (luni, 15 aprilie, ora 18.30, Opera Naţională Română Cluj-Napoca), spectacolul susţinut de studenţii secţiei canto ai AMGD (16 aprilie, ora 19, sala ‘Reduta’, Muzeul Etnografic al Transilvaniei).

Ce trebuie să ştim despre Ziua Mondială a Vocii ?

Ziua Mondială a Vocii este o iniţiativă care are drept scop conştientizarea publicului larg asupra importanţei crescînde a vocii umane în activitatea socio – profesională, un alt mod de a atrage atenţia asupra problemelor vocale. Iniţiativa acestei celebrări a fost luată în 1999, în Brazilia, la început sub denumirea de Ziua Naţională a Vocii, cu scopul de a atrage atenţia asupra creşterii incidenţei cancerului de laringe. Iniţiativa s-a răspîndit rapid, pentru ca în 2033 să fie declarată oficial drept Ziua Mondială a Vocii, iar ca dată de celebrare, 16 aprilie. Anul 2013 este şi anul în care acest eveniment este aniversat pentru prima dată în România, premiera absolută înregistrîndu-se la noi, la Cluj-Napoca. Mai mult, anul acesta, Ziua Mondială a Vocii se desfăşoară sub sloganul Vocea Contează, eveniment ce va fi aniversat în peste 40 deţări ale lumii de pe toate continentele, prin concerte, sesiuni ştiinţifice, mese rotunde, ‘zile deschise’, programe radio şi televiziune, fiind deja anunţate peste 260 de evenimente, dintre care 102 sînt concerte corale !. România participă cui şase manifestări, simpozioane şi spectacole, număr peste media înregistraă la nivel mondial.

Putem nuanţa în date esenţiale, simpozionul ‘Vocea cîntată – perspective medicale şi artistice’ ?

Profesioniştii vocali sînt acele persoane a căror activitate depinde de utilizarea eficientă a vocii. Ei sînt încadraţi în categoria profesioniştilor vocali de elită, la care problemele vocale, chiar şi cele minore, pot avea efecte negative semnificative. Simpozionul îşi propune o dezbatere pe tema prevenirii problemelor vocale printr-o mai bună cunoaştere a mecanismelor de producere a vocii, a modului de emisie voaclă şi a modalităţilor de recuperare şi inserţie socială rapidă. Ne propunem abordarea problematicii prin prisma vocii cîntate atît din punct de vedere medical, cît şi artsitic.

De intreres este şi ‘Prevenire afecţiunilor vocale la cadrele didactice’.

Aşa este. Această celebrare are rolul de a atrage atenţia asupra problemelor vocale şi a importanţei crescînde a vocii în viaţa socio – profesională a fiecărui individ. Conform statisticilor, profesorii prezintă afecţiuni vocale de 32 de ori mai frecvent comparativ cu populaţia generală. Ei reprezintă 4% din populaţia activă, dar în acelaşi timp reprezintă şi 2% din pacienţii cu afecţiuni vocale. 20% din cadrele didactice sînt nevoite, la un moment dat, să-şi întreurpă activitatea din cauza problemelor vocale.

Se pot scrie multe despre Ziua Mondială a Vocii în lume şi la Cluj-Napoca în particular. Avem bucuria unor lucruri noi, din care se pot învăţa multe. Şi lucruri noi, spuse direct şi de învăţat, sînt şi regulile de igienă vocală, de care puţini ţin cont. Cert este că vor fi zile pline, interesante, de urmărit de specialişti şi nu numai.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.