Acad. Ionel Haiduc: E extraordinar să transformi un hobby în profesie (I)

Membru corespondent al Academiei din Göttingen, Germania, membru corespondent al Academiei de Științe din Muntenegru, membru de onoare al Academiei Ungare de Științe, membru al Academiei de Științe a Republicii Moldova, membru al Academiei Europaea (Londra)

Personalitate de prestigiu internațional, academicianul prof. univ. dr. Ionel Haiduc și-a dedicat întreaga viață cercetărilor din domeniul chimiei, contribuția sa la îmbogățirea patrimoniului științific al acestui domeniu fiindu-i recunoscută de mari instituții de profil din lume. Nu și-a dorit niciodată o nominalizare pentru Premiul Nobel, pe care îl consideră ”o himeră, un joc de noroc” și nu tocmai un resort ideal de promovare a marilor valori ale omenirii.

Academicianul originar din Cluj este un reper moral în România, iar atitudinea sa față de proiectul exploatării cu cianuri a zăcămintelor de aur, argint și metale rare de la Roșia Montană (Alba) a făcut dovada unei juste gândiri economice, menite să evidențieze că nici o țară din lume nu își risipește, inconștient, bogățiile și nu distruge, iresponsabil, natura care asigură viața pe Terra.

***

Prezent la suita de manifestări care au marcat Centenarul Colegiului Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, academicianul Ionel Haiduc a relatat, pentru cotidianul „Făclia”, o întâmplare din viața de elev, care i-a decis, convingător, alegerea profesiei: într-o zi, ușa laboratorului de chimie a școlii a rămas întredeschisă, iar în interior se zăreau obiecte „fabuloase”, pentru experiențe curente. Curios, școlarul Haiduc a intrat să vadă minunile din sala necunoscută lui până atunci. I s-a părut că a intrat într-o lume de basm. Mai târziu, zâna bună, profesoara de chimie Cecilia Marian, a avut o încredere deplină în elevul său sârguincios și i-a lăsat cheile laboratorului din Colegiu, pentru a răsfoi cărți de chimie și a face mici experiențe practice. Ușa întredeschisă a „sălii magice” despre care ne-a povestit academicianul Ionel Haiduc a conturat, imediat, șansa unui interviu cu domnia sa, prilej fructificat, câteva zile mai târziu, prin amabilitatea sa excepțională.

Acad. Ionel Haiduc: Curiozitatea pentru chimie s-a transformat în pasiune, iar pasiunea a devenit profesie. Este extraordinar să transformi un hobby în profesie, este extraordinar pentru că atunci munca nu mai e ceva dificil, ci o plăcere, tot timpul. Nu mai măsori timpul petrecut la locul de muncă. Chimia a fost pentru mine dragoste la prima vedere. Eram elev la Liceul „Emil Racoviță” și clasa noastră era alături de laboratorul de chimie. Și, într-o pauză, s-a nimerit că era ușa întredeschisă, iar pe masă erau tot felul de instrumente de laborator. Am rămas fascinat. Imaginea aceasta mi-a rămas fixată în minte, ea mi-a trezit interesul pentru chimie. Îmi cumpărasem un manual de chimie analitică pentru primul an de facultate, de la un anticariat, și făceam experiențe în laborator după acel manual.

***

Reporter Făclia: Sunt elemente din Tabelul lui Mendeleev sau combinații chimice cărora le-ați acordat mai multă atenție în cercetarea științifică?

Acad. Ionel Haiduc: Eu cu siliciul și fosforul m-am înțeles foarte bine. Este, apoi, borul, spectaculos, dar eu nu am lucrat în chimia borului, este aparte, nu se practică în prea multe locuri din lume. E tot atât de diferită precum este și cea a altor elemente, de pildă chimia carbonului. Am avut o doctorandă care a lucrat cu arsenul, element de care se cam feresc cercetătorii, fiindcă este toxic. Dacă ai lucrări științifice despre fosfor și le publici, ele sunt intens citate, dacă sunt despre arsen, nu ai cine să te citeze. Chimia a fost împărțită, precum știți, în două ramuri, anorganică şi organică, sau a carbonului, cum i se mai spune. Orice elev de liceu cunoaște benzenul, inelul de șase atomi de carbon. Încă, nimeni nu spune că în afară de carbon sunt și alte elemente care formează asemenea cicluri. Am aflat acest lucru în primul an de facultate, dintr-o întâmplare: profesorul Candin Liteanu (1914-1990), care a avut un mare rol în cariera mea, mi-a sugerat o temă – Polimeri anorganici – pentru Cercul Științific Studențesc. Nu știam nimic despre acest subiect, m-am documentat, la bibliotecă. Am descoperit că înrudiți cu polimerii anorganici sunt și combinațiile ciclice fără carbon, anorganice. A fost tema care m-a preocupat toată viața. Relația dintre chimia organică și anorganică m-a preocupat în toată cariera mea. Și acest lucru a fost susținut de lectura discursului de recepție la Academie, din 1870, rostit de profesorul Nicolae Teclu (1839 – 1916) – „Despre relațiunea dintre chimia anorganică și organică”. Era momentul din 1870, dar de atunci s-au întâmplat multe.

Reporter Făclia: Ați fost cucerit și i-ați cucerit, apoi, și Dumnevoastră, pe profesorii universitari de la Facultatea de Chimie, iar teza de licență a demonstrat că sunteți deja un specialist curajos.

Acad. Ionel Haiduc: Am parcurs literatura referitoare la ciclurile anorganice, pe toată durata studiilor la facultate. Am adunat bibliografie şi lucrarea mea de diplomă a fost o teză pe această temă. Pe atunci nu se făceau multe lucrări de diplomă experimentale, cum se fac acum, prin cercetări de laborator. Nu era încă o tradiție, lucrările de diplomă erau mai mult din bibliografie. Lucrarea mea a fost voluminoasă, de vreo 300 şi ceva de pagini, cu 1000 de referințe bibliografice. După absolvire am rămas la Facultate, preparator. Într-o bună zi, profesorul Liteanu mi-a propus să public lucrarea la Editura Academiei. Am rămas surprins. I-am încredințat lucrarea mea ”Introducere în chimia ciclurilor anorganice”, care a fost, apoi, aprobată pentru publicare, fără a se cere referinţe despre autor. Dacă Editura ar fi ştiut că sunt un proaspăt absolvent de facultate, ar fi lăsat studiul meu în sertar.

Este adevărat că profesorul Costin Neniţescu (1902-1970) a văzut lucrarea mea și a fost plăcut surprins de asemănarea dintre chimia anorganică şi organică pe care eu o făcusem. Am fost chemat la Editură, la București, pentru a semna contractul, și doamna Turcu, văzând în fața ei un tinerel timid, m-a întrebat, în stil bucureștean: ”Mata ești autorul?”. Cartea a apărut, a fost tradusă în poloneză, după trei ani, iar eu am dezvoltat, mai apoi, subiectul, de la cele 300 de pagini inițiale, la două volume, peste 1100 de pagini, în limba engleză, care au apărut la Londra. A fost prima monografie de acest gen din literatura de specialitate. Practic pornea la drum un domeniu nou. Alți autori au abordat, repede, și ei, subiectul lansat de mine. Au fost organizate simpozioane internaționale pe tema ciclurilor anorganice. Eu eram în comitetele internaționale ale acestor simpozioane.

Am făcut doctoratul la Institutul de tehnologie chimică fină din Moscova, un centru de cercetare special, de excelență, la nivel mondial, la acea vreme. Conducătorul lucrării mele a fost un academician de prestigiu internațional, Kuzma Andrianov (1904-1978). Știți că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nemții au ajuns la porțile Moscovei, unde i-a surprins o iarnă dură, pentru care nu erau pregătiți. Uleiurile de motor s-au îngroșat la frig, motoarele s-au blocat. Nemții au rămas paralizați, în ger. În schimb, armata rusă din Siberia era pregătită pentru vremuri cu temperaturi extreme, avea uleiuri speciale, pentru temperaturi joase, inventate de acest cercetător Andrianov. Rușii mai aveau și un spion la Tokio, un neamț, Richard Sorge (1895-1944), și înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care i-a informat că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică, în Extremul Orient, așa că au putut aduce armata din Siberia la Moscova și au respins trupele germane. Andrianov a devenit profesor universitar, iar mai târziu academician. El a fost conducătorul științific al lucrării mele despre cicluri anorganice, cu siliciu. Ceva mai târziu, în 1966, am ajuns în Statele Unite, la profesorul Henry Gilman, unde am învățat cea de-a treia chimie, chimie organometalică, disciplină care face puntea între cele două ramuri, anorganică și organică. Am lucrat intens, la revenirea în țară am publicat o lucrare pe această temă, care a devenit baza cursului meu de chimie organometalică, la Universitate. Am lucrat cu colaboratorii mei, doctoranzi și studenți, cu care am abordat teme circumscrise acestui domeniu. Între timp, a fost acordat Premiul Nobel pentru chimia supramoleculară, în 1987, laureat fiind Jean-Marie Lehn.

Care este ideea? Noi, chimiștii clasici, considerăm că atomul este cărămida din care se construiește molecula. Pentru Lehn, cărămida este molecula, și nu atomul. Din molecule se construiesc structuri mult mai complicate, precum sunt și cele biologice. La Facultate, noi am constatat că unele dintre substanțele noastre se încadrau în acest domeniu. Am abordat, astfel, domeniul chimiei supramoleculare, rezultatul fiind o nouă carte: când vrei să înveți ceva, scrii o carte, întreprindere care te obligă să te documentezi în cele mai mici detalii. Așa a apărut volumul ”Chimia supramoleculară organometalică”, pe care am scris-o împreună cu un profesor din Germania, Frank Edelmann, în timpul unei burse Humboldt. Profesorul german era puțin mai în vârstă decât mine și i-am propus să elaborăm o lucrare de sinteză. Studiul a fost tipărit în limba engleză, ”Supramolecular Organometallic Chemistry”, la o editură germană și cu o prefață de profesorul Jean-Marie Lehn, părintele chimiei supramoleculare, pe care îl cunoscusem la o conferință de chimie, în Grecia.

Volumul a fost recenzat într-o revistă americană de chimie, de un englez: ”până la cartea lui Haiduc și Edelmann, chimia supramodeculară organometalică nu a existat ca disciplină distinctă”. Un coleg chimist de la Academia Română, Ioan Alexandru Silberg (1937-2006) mi-a spus că fie și numai ”pentru fraza aceasta merita să trăiesc”.

În timp, s-au conturat și alte idei interesante. Împreună cu un coleg din Brazilia am descoperit un nou mod de interacțiune între molecule. Eu fac acum ordinare inversă. Chimia anorganică este, 80%, coordinativă: combinații chimice în care un atom central e un metal înconjurat de nemetale, sau de molecule nemetalice, combinații coordinative. Am descoperit, în literatură, combinații inverse, în care atomul central nu mai e metal, ci un nemetal înconjurat de metale. Ele sunt, practic, ignorate, doar un singur chimist a folosit termenul de coordinare inversă. Dar sunt câteva mii de lucrări împrăștiate, splendide. Am spus, odată, că oamenii au descris copacii, dar n-au văzut pădurea. Ce fac eu acum: descriu pădurea. Am adunat aceste lucrări și am scris până acum șase articole de sinteză pe diverse clase de combinații. Aceasta este obsesia mea ultimă.

Carmen FĂRCAȘIU