Aataşatul apărării de la Chişinău a greşit lamentabil

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat duminică, în ceea ce-l priveşte pe ataşatul apărării de la Chişinău, colonelul Danicu Tănasă, depistat de poliţişti în stare de ebrietate la volan, că acesta “a greşit lamentabil”, fapt pentru care, după retragerea acestuia de la post, MApN va trimite, în cel mai scurt timp, un alt ataşat militar la Chişinău.

“Ataşatul va fi retras de la post. În pofida experienţei sale, dumnealui a greşit lamentabil. Şi în termenul cel mai scurt vom retrimite un alt ataşat militar la Chişinău”, a afirmat Corneliu Dobriţoiu la Antena 3. El a precizat că ataşatul militar participase la o activitate de protocol, unde a consumat alcool şi apoi s-a urcat la volanul maşinii diplomatice, în loc să solicite un şofer de la ambasadă. Potrivit ministrului Apărării, colonelul Danicu Tănasă era de trei ani şi jumătate în postul respectiv, iar “în primăvara anului viitor urma să părăsească postul”. Corneliu Dobriţoiu a susţinut că ataşatul militar este un foarte bun profesionist, dar “orice greşeală se plăteşte”.
Colonelul Danicu Tănasă beneficiază în continuare de imunitate, dar va fi cercetat conform legii. “S-ar putea să rămînă fără carnet sau mai mult decît atît”, a mai declarat Dobriţoiu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.