A treia ediţie a Congresului Interdisciplinar de Medicină de Urgenţă, organizată la Cluj-Napoca

Specialişti de marcă din ţară şi străinătate participă, în perioada 6 – 9 iulie, la Cluj-Napoca, la cea de-a treia ediţie a Congresului Interdisciplinar de Medicină de Urgenţă – Servicii Medicale Integrate în sprijinul populaţiei: UPU – SMURD – SAJ – ISU.

Evenimentul, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” , Societatea de Medicină de Urgență și Catastrofă din România – Filiala Cluj, Asociația de Studiu Interdisciplinar în Domeniul Medicinei de Urgență, Fundația pentru SMURD, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al Județului Cluj şi Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, își propune să „împletească Adela-Golea-7diversitatea informațiilor medicale bazate pe dovezi”, intenţia organizatorilor fiind aceea de a dezvolta algoritmi de practică integrată pentru asistarea situațiilor de urgență, cu implicarea personalului medical, paramedical, de aviație și din Departamentul pentru Situații de Urgență.

„Congresul presupune întîlnirea între specialişti din mai multe domenii, pentru a coopera în asistarea pacientului în urgenţă. De ce îi spunem interdisciplinar? Pentru că fiecare pacient nu are o singură boală, în urgenţă, ci sînt mai multe probleme pe diferite sisteme şi aparate şi uneori trebuie să vină mai mulţi specialişti împreună, pentru a-l asista. De aceea, congresul include şi cursuri internaţionale cu specific de diagnostic rapid bazat pe ultrasonografie, unul pentru medici şi al doilea pentru asistenţi. Vor fi, de asemenea, workshop-uri, deoarece urgenţa este o disciplină practică în care abilităţile manuale şi de utilizare a diverselor manopere mai puţin sau mai mult invazive sînt primordiale, şi atunci tot ce apare nou trebuie perfecţionat şi trebuie reintrodus în ghidurile de specialitate. Partea de prelegeri sau de conferinţe a fost şi aceasta structurată interdisciplinar, la fel şi sesiunile demonstrative, cu caracter practic, specifice asistenţei medicale de urgenţă. Totodată s-a decis ca la acest congres să se prezinte şi o parte din ghidurile şi protocoalele de urgenţă lansate săptămîna trecută la Tîrgu Mureş” – a declarat, pentru Făclia, dr. Adela Golea, medic şef UPU-SMURD şi copreşedinte al Comitetului de organizare al congresului.

Potrivit dr. Golea, între experţii invitaţi la congres se numără preşedinta Societăţii Europene de Medicină de Urgenţă – EUSEM, din Germania, Barbara Hogan, vicepreşedintele Comisiei Cercetare EUSEM, Laribi Said, din Franţa, expertul turc Eken Cenker, membru în Comisia de Cercetare EUSEM, dr. Raed Arafat ş.a.

Lucrările congresului se vor desfăşura la Grand Hotel Italia. Pînă la sfîrşitul acestei săptămîni erau înregistraţi peste 430 de participanţi.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.