A trecut

A trecut … clipa cea repede cînd ai fost un fulger, un tril, un clopoţel de vis fericit.

A trecut … oftăm nostalgic, uitînd că oricînd putem mai mult decît un suspin, un regret şi o lacrimă, deşi şi alea-s ale omului.

A trecut clipa cea repede cînd oglinda locului sau a ochilor trecătorilor îţi şopteau că eşti frumos, tînăr şi atrăgător.

A trecut … oftăm nostalgic, uitînd că tinereţea este o stare sufletească, care proiectată în exterior şi întreţinută de entuziasm şi un strop de voinţă care să combată inerţia, lenea şi resemnarea, poate face minuni. Astăzi Ştiinţa Mare spune clar că „poţi trage clapa” Timpului, cu douăzeci de ani, important este să vrei şi să te setezi pe asta cu încredere, ştiinţă şi optimism.

A trecut … oftăm nostalgic după „zăpezile de altădată”, cînd avem, sau am putea avea în jur atîtea oportunităţi, care, e drept, nu vin de mii de ori pe strada ta, căci „baba nu trece cu colacii” chiar toată ziua.

În general, azi, omul este nu numai un mare anxios, ci şi un potenţial depresiv, căci probabil pleznele luate din plin de la viaţă şi mai marii ei l-au făcut sceptic, neîncrezător, temător, fricos chiar, considerînd că orice ai face „tot iese rău”. Şi, din start, te-ai programat pe eşec! A şti să trăieşti înseamnă mai mult decît satisfacerea nevoilor fundamentale, pe care, din păcate, nici pe acelea, unii, bieţii, nu şi le pot împlini.

Fericirea nu-i o plăcere durabilă cum dorea Leibnitz şi cum dorim şi noi. Cred că-i mai mult un drum către, un proces, un construct permanent, o cale presărată cu multe obstacole, greutăţi, bolovani ce ţi se prind, urgent, la picior sau stau acolo şi te apasă pe suflet; e plin de scai abrazivi, liane şirete, căprioare, vulpi, lupi, urşi, elefanţi înfuriaţi, şerpi veninoşi, scorpioni periculoşi, eşecuri deprimante, ratări aparente, ticăloşii, nedreptăţi, umilinţe, privaţiuni etc. etc. Şi – în vîrful gradientului – singurătăţile alergătorului de cursă lungă, poate cele mai grele.

Şi totuşi, merită?

Să vedem care ar fi alternativa? Ar fi miorlăiala duios-nostalgică sau oţărîtă, acră şi plină de ură a resemnării, cea pe care Supra Eul nostru o detestă, nefericindu-se imediat.

Deci, merită!

Să zicem că a trecut vremea cînd nu ştiam ce periculoasă este resemnarea, abandonul şi văicăreala la nesfîrşit: „Of, neşansa istorică, of, neşansa politică, of, neşansa amoroasă, of, neşansa geografică, of … of, of! În fond, omul face şi desface şi liberul arbitru înseamnă foarte mult, dacă nu le-am înţelege pe dos şi n-am face prostii cu nemiluita, de parcă nu ne săturăm niciodată, deşi urmările lor ne costă ani, decenii, şi mai mult, după cum s-a văzut.

A trecut … şansa! Asta da, e de neiertat. Sînt unii pentru care şansa ar trebui să treacă non stop şi tot nu s-ar hotărî. Sînt alţii, care orbiţi de superficialitate văd o oportunitate extraordinară în orice escrocherie şi oricare escroc. Sînt mii, care încearcă curajul, sau chiar aleg datul nucii în perete pînă se lovesc de pragul de sus sau se împiedică de cel de jos. Sînt alţii care sfioşi, temători şi anxioşi aşteaptă să vadă ce face vecinul şi nici atunci nu-s capabili de o hotărîre dreaptă. Sînt unii care sînt laşi într-atît încît plîng drobul de sare de sus de pe grindă, care, sigur, le va cădea odată şi odată în cap, chemat de atîta vreme pe dos. Să nu uităm: gîndul este o energie purtătoare de informaţie, capabilă să creeze realitate.

A trecut … necazul? Oare trece? Oare nu-i urmat de un altul, căci, se ştie şi în popor legea seriilor: un necaz nu vine niciodată singur. Cum să treacă necazul cînd îl tot molfăim pe toate părţile, asasinîndu-ne neuronii ce vor muri grămadă cînd plîngem în neştire peste laptele vărsat, conservînd un pattern negativ!

A trecut … viaţa? Se miră tocmai cel care n-a fost capabil să aleagă, să lupte, să-nfrunte, să construiască, că creeze, să se bucure, să iubească, să ierte şi să creadă în Speranţă.

Stela-Maria IVANEŞ