A început BAC-ul. Emoții mari pentru 4628 de elevi clujeni 

Luni, 17 iunie 2024, a început prima sesiune a Examenului Național de Bacalaureat 2024 pentru cei 4628 de elevi înscriși din județul Cluj. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj, 3288 de liceeni sunt de la unități de învățământ din orașul Cluj, iar ceilalți 1340 sunt candidați din restul județului. De asemenea, din totalul de elevi înscriși la Bacalaureat un număr de 4280 provin din promoția curentă, iar 348 de elevi sunt din promoțiile anterioare. În județul Cluj, desfășurarea probelor scrise din cadrul sesiuni, iunie – iulie a examenului național de Bacalaureat 2024, este organizată în 18 centre de concurs.

Prima probă susținută luni a fost cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Vor urma competențele digitale, în perioada 19-21 iunie, iar între 25 și 27 iunie vor fi evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Cele trei probe scrise vor fi susținute începând cu data de 1 iulie.

Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 – 27 iunie.

Probele se vor desfăşura după următorul calendar:

*17 – 19 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);

*19 – 20 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);

*19 – 21 iunie: evaluarea competenţelor digitale (proba D);

*25 – 27 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C);.

Potrivit datelor înregistrate şi furnizate de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidaţi (119.000 din promoţia curentă şi 15.000 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situaţiile în care această condiţie nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanţă cu grilele naţionale sau europene (aşadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis /respins).

În aceeaşi manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/ comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Reprezentanţii presei au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistie şi digitale sau în centrele de examen doar cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/ fotografii/ preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale.

Probele scrise de la Bac încep din 1 iulie 

Conform calendarului examenului naţional de Bacalaureat, probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 încep luni, 1 iulie (Limba şi literatura română). Proba obligatorie a profilului este programată marţi, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării. Probă la Limba şi literatura maternă se va desfăşura vineri, 5 iulie.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12,00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12,00 – 18,00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Citând reprezentanții IȘJ Cluj, în perioada 21 mai-4 iunie 2024, 22 de elevi clujeni au susținut examenul național de bacalaureat, în sesiunea specială 2024, adresată elevilor participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat.

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de bacalaureat dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise şi a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obţinând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

T.S.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut