A fost redeschis Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana

Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana a fost inaugurat în 2016, într-o peșteră din apropierea așezământului monahal, unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost mutat Tezaurul BNR, precum și o parte din tezaurul Băncii Poloniei.

Vizitatorii pot descoperi povestea evenimentelor pe baza cărora a fost luată decizia mutării stocului de aur la Mănăstirea Tismana, în cadrul unei operațiuni secrete cu numele de cod „Neptun”. Muzeul prezintă, pe lângă documentele din Arhiva instituției, în mare parte inedite, despre salvarea Tezaurului BNR, și reproduceri ale casetelor utilizate pentru depozitarea aurului.

Mutarea aurului la Mănăstirea Tismana s-a desfășurat între 8 și 22 iulie 1944. Folosind câte 5 dube pe zi, care au efectuat în total 75 de curse, 192,40 tone de aur au fost transportate la Tismana și depozitate în pivnița mănăstirii. După evenimentele de la 23 august 1944, conducerea BNR a înțeles că stocul de aur nu mai era în siguranță, așa că a decis mutarea lui în peștera de lângă mănăstire. Tezaurul a rămas ascuns în peșteră până în ianuarie 1947. În acest interval, peștera a fost deschisă o singură dată, la începutul anului 1945, când au fost luate 210 casete cu 10,2 tone de aur pentru baterea medaliei „Ardealul nostru”. Operațiunea “Neptun” s-a încheiat cu succes: tot aurul a revenit la București, iar locul depozitării lui a rămas până la sfârșit un secret. Muzeul este deschis de marți până duminică, între orele 8-16.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut