A fost blocat accesul pe pasarela pietonală de peste Someș din zona Grigorescu

Accesul pe pasarela pietonală din zona străzii Sinaia din cartierul clujean Grigorescu a fost blocat în contextul lucrărilor de amenajare a malurilor râului Someș. De asemenea, a fost interzisă circulația pe pietonala de pe malul drept al râului, zona dintre Sala Sporturilor și Parcul Rozelor.
Primăria Cluj-Napoca a început în toamna anului trecut lucrările de amenajare a malurilor Someșului Mic, pe tronsonul cuprins între zona comercială Mirăslău și centrul orașului. Acestea prevăd amenajarea spațiilor verzi, piste de biciclete și spații pietonale, iar durata de execuţie este de 19 luni. Valoarea lucrărilor este de aproape 100 milioane lei din fonduri europene. Lucrările se vor desfășura într-o primă etapă pe malul stâng al râului, între străzile Mirăslău și Petuniei. Conform graficului asumat de executant, lucrările la acest tronson (Mirăslău – Petuniei, malul stâng) au termen de finalizare data de 30 iunie 2022 (cu excepția podețului pietonal).

Pe malul drept se vizează resistematizarea verticală a zonei cuprinse între Parcul Rozelor și Someș, în vederea eliminării obstacolelor și a asigurării accesului la râu și la zonele verzi aferente pentru toate categoriile de utilizatori și amenajarea unui scuar pietonal la capătul pasarelei pietonale propuse.

Contractul pentru execuția lucrărilor din cadrul obiectivului de investiții „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului – zona I Lunca Someșului Mic” a fost semnat la finalul lunii septembrie 2021. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Obiectivul de investiții se întinde pe o suprafață de aproximativ 146.500 mp și cuprinde malurile intravilane ale Someșului în zona străzilor Paul Ioan, 1 Decembrie 1918, Plopilor, Gavril Muzicescu, Sigismund Toduță, Splaiul Independenței, Mamaia, Dragalina, precum și în zona adiacentă parcurilor Rozelor și Iuliu Hațieganu. Câştigătorul licitației este Asocierea ACI Cluj (lider) – SOCOT SA – Simacek Facility Services. Valoarea lucrărilor este de 95.686.035,58 lei (fără TVA), iar durata de execuţie este de 19 luni.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut