A fost 2012 anul cel mai fericit, aşa cum susţine “The Spectator”?

La Stampa

Va fi dificil să-i convingi pe italienii care tocmai au plătit impozitul municipal unic (Imu) pe proprietăţile imobiliare, care vor petrece Crăciunul cu ajutoare de concediere sau care au supravieţuit cu greu medicamentului amar al guvernului Monti că 2012 a fost cel mai fericit an din istoria omenirii. Cu siguranţă grecii şi spaniolii nu vor crede niciodată acest lucru.

Totul depinde din ce punct de vedere priveşti scena: dacă cea care o observă este lumea occidentală, 2012 va fi amintit drept anul în care s-a văzut dispărînd o mare parte din avuţie, care a redus locuri de muncă şi a constrîns multe familii să facă sacrificii grele. Dar în afară de SUA şi UE, există sute de alte ţări unde lucrurile nu au mers chiar aşa de rău. Dacă un observator neutru ar examina planeta cu răceala unui om de ştiinţă, ar ajunge de fapt la concluzia că omenirea nu a stat niciodată mai bine.

În sprijinul tezei sale, “The Spectator” citează date privind sărăcia globală: în 1990, ONU a anunţat obiectivele de dezvoltare ale mileniului, pe primul loc fiind reducerea la jumătate, pînă în 2015, a numărului de persoane care trăiesc în sărăcie. Acest rezultat, a dezvăluit în acest an Banca Mondială, a fost atins deja în 2008, iar situaţia continuă să se îmbunătăţească.

“Cumpărarea de jucării din plastic de calitate inferioară fabricate în China este pe cale să schimbe istoria sărăciei”. Chiar şi inegalitatea dintre ţările bogate şi cele sărace se reduce, potrivit datelor “National Bureau of Economic Research” de la universitatea americană din Cambridge, şi nu a fost niciodată atît de scăzută în timpurile moderne.

În întreaga lume, datorită progreselor din medicină şi tehnologie, oamenii trăiesc mai mult. În acest an, speranţa de viaţă în Africa a ajuns de 55 de ani, inversînd o tendinţă care părea de neoprit din cauza răspîndirii SIDA. Victimele malariei au scăzut cu o cincime în ultimii cinci ani şi multe maladii endemice nu mai lovesc cu virulenţa de altădată.

Chiar şi războiul şi-a acordat un răgaz în 2012. Statisticile “Peace Research Institute” din Oslo au dezvăluit că au existat mai puţini morţi în ultimul deceniu – în pofida conflictelor din Irak şi Afganistan – decît în oricare altă perioadă comparabilă a secolului trecut şi deci, în termeni relativi, omenirea trebuie să se considere în pace.

Potrivit “The Spectator” şi lumea occidentală are motive întemeiate să nu se plîngă prea mult. În Marea Britanie, de exemplu, costurile cresc, cîştigurile scad, iar economia este în recesiune, dar capitalul social şi cultural nu a fost niciodată aşa de mare, datorită şi Jocurilor Olimpice şi Jubileului reginei. Pentru o vreme, oamenii nu vor putea schimba maşina veche cu una noua şi nici locui într-o casă mai mare, dar în materie de lucruri care contează cu adevărat totul merge bine: victimele cancerului de sîn sau pulmonar au scăzut cu 30% în 40 de ani, iar speranţa de viaţă, care era de 78 de ani în urmă cu un deceniu, va ajunge la 81 de ani în 2013.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.