A 51-a ediție a Cursurilor de Vară de Limbă și Civilizație Românească, la UBB

Cea de-a 51-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă și Civilizație Românească, organizată de Universitatea Babeș-Bolyai, prin Centrul de Cooperări Internaționale și Facultatea de Litere, se desfășoară la Cluj-Napoca, în perioada 11-29 iulie.

Cei 19 participanți provin din Statele Unite ale Americii, R. Cehă, Italia, Israel, Coreea de Sud, Olanda și Ucraina și vor urma cursurile de limba română cu program de dimineață, iar după-amiaza și în zilele de final de săptămână vor avea posibilitatea de a descoperi elemente marcante ale culturii române, menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a realităților țării noastre – precizează organizatorii.

Potrivit acestora, continuă și tradiția inițiată în urmă cu trei ani, ca fiecare ediție a cursurilor de vară să fie patronată de o personalitate a culturii române, ediția actuală bucurându-se de prezența Anei Blandiana. Scriitoarea va participa la festivitatea de deschidere a școlii de vară și va avea o întâlnire cu participanții.

O particularitate a ediției din acest an constă în oferirea a zece burse de participare pentru cetățeni din Ucraina interesați să învețe limba română. Bursele sunt acordate de World Vision România, care s-a alăturat efortului Universității de sprijinire a cetățenilor ucraineni.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut