Concert de muzică camerală în Biserica Franciscană Gherla

Turneul SoNoRo Conac onorează moștenirea culturală a Bisericii și Claustrului Mănăstirii Franciscanilor (Biserica Romano-Catolică) din municipiul Gherla – un spațiu în care acest proiect național ajunge pentru prima dată.

De peste 11 ani, obiectivul SoNoRo Conac este de a pune în valoare arhitectura de patrimoniu și clădirile excepționale din România, prin intermediul muzicii de cameră, iar ediția a XI-a, intitulată „The Fiddler on the Roof”, face trimitere la instrumentele de coarde prezente în turneu. Muzicienii care vor susține concertul sunt Alexandru Tîrșu (vioară), Kirill Troussov (vioară) și Răzvan Popovici (violă). Concertul conține următorul program: Wolfgang Amadeus Mozart – Duo pentru vioară și violă în si bemol major nr.2, K.424 , Kodály Zoltán – Serenada pentru 2 viori și violă, op.12, Aleksey Igudesman – Duete pentru două viori și Anton Dvorák – Terzetto pentru două viori și violă.

Publicul gherlean este invitat să participe la acest interesant eveniment muzical sâmbătă, 24 iunie 2023 de la ora 19:00. Accesul este liber, iar rezervările se fac pe site-ul https: // conac.sonoro.org/.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.