Chematu’ la nuntă

Cum se găta postul, în sat începeau nunțile. Cele mai multe se făceau însă în câșlegile de toamnă și de iarnă, că „atunci aveu oaminii bucate, da’ șî mai multă vreme, că munceu mult”.

În satele de pe Valea Someșului Mic, sâmbăta, doi feciori denumiți „colăcari”, purtând fiecare câte o botă înstruţată cu petele şi un colac mare legat la curea, împreună cu două chemătoare care ţineau într-o mână busuioc, iar in cealaltă un colac la fel ca și al colăcarilor, se porneau prin tot satul să cheme oamenii la nuntă. Intrau pe la fiecare casă şi ziceau:

„Noi în casă am intrat,/ Pă scaun ne-am aşăzat,/ Cuvântu’ nu ni l-am dat!/ Di pă scaun ne-om scula/ Şî cuvântu’ ni l-om da,/ Că ne-o trimăs mnireasa,/ Mnireasa şî mnirile,/ Pă la tăte căsâle,/ Să facă bine să vie,/ Mâine, la-a lor cununie!/ Mnireasa îi floare-aleasă,/ Mâine să duce de-acasă,/ O trecut gardu’ cu stini/ Şî să duce la străini…”

Și în satul clujean Rugășești era obiceiul ca invitația la nuntă să fie făcută de fete și feciori din sat, numiți chemători și chemătoare. „Temătorele” cum erau numite aici, în număr de patru, mergeau din partea miresei și intrau doar în casele unde erau fete. În mână țineau un mănunchi de busuioc înstruțat și un colac împletit. Prin gaura colacului era introdus un tindeu (ștergar), care era înfrumusețat cu panglici și zgărzi de mărgele, aflăm de la Susana Bâlc din Rugășesti.

Chemătoarele se pregăteau acasă la mireasă și începeau chematul la nuntă de joia dinaintea nunții, iar până sâmbătă la amiază trebuia să termine de umblat prin sat. Acestea intrau în casă și ziceau: „Noroc bun să deie Dumnezo! Vă poftește cinstita mireasă sâmbătă sara la cunună, duminică sară la ospăț! Poftiți! Sănătate bună!”

Cei din casă mulțumeau frumos, acceptau invitația la nuntă și făceau urări de bine tinerei perechi. „Când vineu temătorele, oaminii își pregăteu casăle, măturau, udau pe jos, pentru că era liptit cu lut mai demult”, spune Ana Fărcaș.

În vechime, în satele din zona de munte a județului Cluj, nunțile se făceau doar duminica, însă țineau trei zile. Ultima zi era dedicată neamurilor apropiate și vecinilor care ajutau la pregătirea pentru ospăț. În această zonă, în joia dinainte de nuntă, sătenii erau chemați la ospăț de tinere neveste. Acestea mergeau călare, pe cai frumos împodobiți, având o coșarcă și două perechi de desagi. Cei care acceptau invitația, ofereau produse: găini, picioare de porc, carne afumată, slănină, ouă, brânză, făină, cartofi, varză etc. Ouăle erau puse în coșarcă, iar celelalte produse în desagi. Cine dădea găini, le duceau sau le trimeteau la casa mirelui, sâmbătă dimineața, după cum aflăm din volumele „Cultura tradițională din județul Cluj – Zona montană” și Cultura tradițională din județul Cluj-Valea Someșului Mic” apărute la editura „Tradiții Clujene”.

(Foto: Chematul la nuntă – Mărișel/ Arhiva CJCPCT Cluj – reconstituire realizată în anul 2020 de Asociația „Mărișana”)

Grigore SÂMBOAN
consultant artistic, CJCPCT Cluj