Simeze clujene | „Transfer electiv”

Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca găzduiește marți, 5 aprilie, vernisajul expoziției intitulate „Transfer electiv”, o expoziție tandem de pictură, instalație și fotografie.

În cadrul proiectului expozițional pot fi admirate lucrări realizate de artista vizuală Daniela Zbarcea și Horațiu Cristea, totodată curator, lucrări care ne vorbesc despre relația dintre artist și locurile care și-au lăsat amprenta asupra existenței sale. În timp ce Daniela Zbarcea se folosește de pânze și imagini fotografice, Horațiu Cristea reinterpretează ecosistemul artistic al pictorului prin juxtapunerea imaginii fotografice a pânzei cu modelul uman.

Expoziția este deschisă publicului până în data de 15 aprilie.

Daniela Zbarcea

Daniela Zbarcea este absolventă a Universității de Artă „George Enescu” din Iași (2002), actualmente doctorand la Universitatea Națională de Arte București, având în pregătire teza de doctorat cu titlul „Reprezentări vizuale autobiografice în arta Contemporană”. Este fondatoarea “Dana Art Gallery –București” din cadrul Metropolis Art Collection.

Horațiu Cristea

Horațiu Cristea este masterand în anul I la specializarea „Practici Curatoriale Contemporane” în cadrul Universității de Artă și Design Cluj Napoca. Domeniul artistic de interes este fotografia pe film și digitală de tip conceptual și performativ. De-a lungul anilor, a avut expoziții personale și de grup în țară, în cadrul Muzeului de Arte Vizuale Galați, Centrului Cultural Clujean, Metropolis Art Center București și în cadrul UAP Târgu Mureș, UAP Satu Mare și UAP Oradea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut