Un nou „fitil” hungarist

După cum ați putut citi deja în paginile ziarului nostru, săptămâna trecută, la Florești, a fost supus dezbaterii consilierilor locali un proiect de hotărâre ce vizează trecerea suprafeței de teren de 15.583 mp din domeniul public al comunei Florești în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

S-a propus acest transfer de proprietate pentru a se putea construi controversatul „Muzeu al identităților și conflictelor transilvănene”, care mai nou a primit denumirea de „Galera Istorică a Transilvaniei”.

Proiectul este prevăzut în Planul Național de Reziliență și Redresare, iar investiția este estimată la 15 milioane de euro.

Numai că proiectul de hotărâre de consiliu nu a fost adoptat din cauză că o parte dintre membrii deliberativului local din Florești au ales să voteze împotrivă. Cei care s-au împotrivit realizării acestui obiectiv au fost aleșii USR. Nu știu dacă au făcut acest gest pentru că știau de mârșăvia care se ascunde în spatele acestui proiect sau pur și simplu au decis să voteze împotrivă în virtutea disputei politice pe care o au cu primarul din localitate.

Ce știm însă e că prima reacție care a apărut după ce a căzut demersul de înființare lângă Cluj-Napoca a unui muzeu al „opresiunii și conflictelor” a fost a secretarului de stat de la ministerului Investiților și Fondurilor Europene, Hegedus Csilla, vicepreședinte executiv al UDMR, responsabil cu cultura. „Sunt foarte surprinsă, neplăcut surprinsă de refuzul consilierilor locali ai USR din Florești de a fi de acord cu construirea celui mai mare muzeu din Transilvania finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a scris Hegedus Csilla pe o pagină de socializare. De ce oare s-a arătat revoltată chiar Hegedus Csilla și nu, spre exemplu, ministrul Culturii sau alți responsabili guvernamentali implicați în implementarea PNRR?! Simplu. Pentru că acest proiect a fost gândit și strecurat pe lista de investiții în cadrul PNRR de UDMR și nu este altceva decât un nou „fitil” al iredentismului maghiar. În primul rând tema propusă nu corespunde sub nicio formă realității istorice pentru că România nu a avut niciodată conflicte între minoritățile naționale.

Într-adevăr, după 1989, UDMR împreună cu grupurile revizioniste maghiare din Ungaria și diaspora au încercat prin diverse canale să acrediteze ideea că Transilvania este scena unor intense conflicte interetnice și că singura soluție pentru rezolvarea acestei probleme ar fi plasarea acestei provincii sub protecție ONU. Se dorea acest lucru ca prim pas pentru desprinderea Transilvania de România. Numai că marile puteri și forurile internaționale au refuzat să înghită momeala aruncată de vectorii neorevizionismului ungar, astfel că planul separatist a eșuat. Cum însă nostalgicii Ungariei Mari acționează sub lozinca revizionistă antiromânească  „Nem, Nem, Soha” prin care maghiarimea a respins Tratatul de la Trianon din 1920, nici în contextul lansării Programului Național de Reziliență și Redresare nu s-a ratat ocazia de a se pune în practică planuri revanșarde. Practic, muzeul de la Florești a fost gândit ca locul în care să se expună aceleași teme false care au fost vehiculate și după 90 cu privire la maghiarii din Transilvania, dar care din fericire au fost tratate ca fiind drept fabulații de opinia publică internațională. Dacă vă amintiți numele vicepreședintelui executiv al UDMR, Hegedus Csilla a fost legat de o altă mârșăvie hungaristă. Este vorba de „Charta Culturală a Minorităţilor Na-ţionale Clujene – Kolozvár, Cluj, Klausenburg, Klojznburg”, lansată în 2015 când municipiul Cluj-Napoca se pregătea să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană. În document se vorbea atunci despre faptul că în România, există o „diversitate culturală care contribuie la întărirea caracterului multinaţional al societăţii”. Era exact ceea ce UDMR şi alte organizații maghiare încearcă să obțină încă din 1990. Mai exact statuarea în Constituţia României a caracterul multinaţional al ţării.

Această temă „a păstrării și dezvoltării identităților” este reluată și în proiectul privind „Galeria Istorică a Transilvaniei”. De altfel, teza potrivit căreia Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios este una veche. A fost lansată înainte de 1989, fiind reluată după Revoluție pentru a servi demersului de obținerea a autonomiei culturale, ca prim pas pentru obținerea autonomiei depline pentru maghiarii din Transilvania. Așadar lucrurile sunt clare și în cazul demersului de la Florești. Muzeul „conflictelor” ce va constitui și cadru pentru „păstrarea și dezvoltarea identităților” vine să răspundă programului hungarist Nem, Nem, Soha, și nicidecum să contribuie la dezvoltarea sectorului cultural al României.